Tradiţie şi meşteşug din Oltenia: Ceramica de Oboga

Text: Andreea Prisăcariu
Foto: Alexandra Jitariuc

Material realizat în timpul programului rezidenţial de etnografie şi muzică balcanică de la Conacul Otetelişanu (31 iulie-4 august)

Niciodată nu mi-am închipuit că zona Olteniei abundă în urme ale vechilor tradiții românești. Case vechi ce ascund  mici comori numai bune de expus la muzeu: instrumente pentru prelucrarea lânei, războaie de țesut, vechi ustensile de bucătărie din lemn sau ceramică, țesături migălos lucrate, obiecte care prind viata prin  poveștile legate de acestea spuse de posesori. Totuşi, nu doar relicve ale trecutului pot fi găsite aici, ci și meșteșuguri tradiționale care încă se mai practică.

Este vorba despre comuna Oboga din județul Olt, situată la 32 km distanţă de Slatina și 7 km distanţă de orașul Balș, care este unul dintre cele trei centre din țară în care se mai practică olăritul tradițional.

Se spune că în această comună s-ar fi creat primul centru de olărit din România. În urmă cu aproximativ 70 de ani, în una din două gospodării, locuia o familie de olari. În prezent, mai sunt doar 10-15 familii care olăresc (în general cănuțe și străchini) dintre care doar trei familii mai practică olăritul tradițional cu tot ceea ce presupune acesta.

Una din aceste familii este cea a lui Daniel Ciungulescu, olar din tată în fiu, cel care mi-a furnizat informații despre meseria pe care a învățat-o de la tatăl său, Marin Ciungulescu, olar cunoscut în România, participant la multe târguri și expoziții de obiecte ceramice din țară, în special la Sibiu.

colaj 1 oboga

Daniel  Ciungulescu a învățat acest meșteșug la vârsta de 10 ani,  însă doar de câțiva ani încoace a început  să descopere cu adevărat pasiunea pentru ceea ce face.

Mi-a spus râzând că, în tinerețe, era preocupat de fotbal și de alte distracții, dar acum este hotărât să dezvolte afacerea familiei și să ducă tradiția mai departe.

Faptul că obiectele din ceramică au început să fie din nou căutate, îl încurajează și îl ambiționează foarte mult în munca pe care o face și care nu este chiar una ușoară, după cum am aflat. În primul rând, trebuie făcut rost de lut pentru crearea ceramicii.

Acesta este scos din depozitele de argilă de pe malul râului Olteț, de la trei metri adâncime. Acest lut primar se mai numește și caolin. Apoi lutul se frământă cu mâinile, picioarele sau cu un ciocan mare de lemn.

Pasta astfel obținută, se curăță de impurități și se taie în bucăți ce vor fi modelate apoi la roată. Roata este formată din două discuri unite printr-un ax vertical. Un disc mic sus, pe care se modelează bulgărele de pământ, și altul mai mare jos care este mișcat cu piciorul de către olar, făcând roata să se rotească pentru a obține forme circulare.

Pentru finisarea obiectelor de lut, familia Ciungulescu folosește doar unelte tradiționale create de ei înșiși. Acestea sunt: fichiașul din lemn( folosit la finisarea vaselor în partea exterioară), titirezul(unealtă din lemn cu ajutorul căreia este încrețită marginea taierelor- farfurii întinse), plotogul( bucățică de piele utilizată la netezirea marginilor vaselor), țâțarul( cu care se face ‚țâța’ la ulcioare), cornul de vită( cu el se decorează vasele), pana de gâscă și paiul( folosite la realizarea decorurilor fine).

Pentru decorat, folosesc vopseluri naturale( alb, galben, roșu) pe care le cumpără din zonă, exceptând rușala pe care o scot precum lutul dintr-un pământ special de culoare galbenă.

IMG_8558

Obiectele create sunt lăsate la uscat, la umbră câteva zile după care se bagă la cuptor după ce au fost decorate și smălțuite în prealabil.

Prima ardere durează între 7 și 9 ore, iar a doua 7-8 ore dar la foc mai potolit.

Cuptorul este unul de tip vatră, organizat ca o masă.

A fost făcut de bunicul său, la un metru și jumătate în pământ, rotund și cu două gropi de-a dreapta și de-a stânga prin care se face focul.

 

Familia Ciungulescu creează taiere(farfurii întinse) pentru decor, cănuțe pentru vin și apă, cofe, servicii de cafea, străchini, putine, sacsii (regionalism pentru ghivece de flori), borcane pentru păstrarea alimentelor, cănuțe pentru țuică, ulcioare de nuntă cu reprezentări zoomorfe (care reprezintă animale) și chiar vase antropomorfe (care au formă umană).

Motivele care se găsesc pe acestea sunt diverse printre care se află și motivul cocoșului (reprezintă lumina, trezirea la viață), copacul, șarpele (considerat protectorul casei), peștele (simbolul credinței), strugurele (regăsit în special pe cănile pentru vin).

Întrebat care dintre obiectele pe care le creează au cea mai mare căutare, Daniel Ciungulescu  spune că toate sunt pe același loc în topul preferințelor cumpărătorilor, exceptând cănile și oalele pentru sarmale, însă diferența nu este foarte mare.

De asemenea, domnul Ciungulescu lucrează foarte mult la comandă după dorința clientului și are în plan crearea unei pagini pe internet în care să-și promoveze produsele.

 

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment