Conacul Otetelişanu deschis jurnaliştilor culturali şi fotoreporterilor

S-ar fi gândit oare boierii Otetelişeni, pe la sfârşit de secol XVII, că frumosul lor conac pe care tocmai ce se apucaseră să îl construiască la Beneşti, judeţul Vâlcea, avea să reunească, într-o vară oarecare din 2014, zece dintre tinerii jurnalişti şi fotoreporteri de viitor, pe care asociaţia ARTOTECA plănuia să îi cheme să lucreze, să gândească, să scrie şi să cerceteze la Conac şi în imprejurimi, în căutarea tradiţiilor pierdute de la Beneşti?

Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, care, întâmplător sau nu, s-a născut chiar la Conacul Otetelişanu, pe 10 ianuarie 1799, se gândea el, oare, că jurnaliştii aceia din 2014, care vor vizita bătrânul conac, transformat în zece ani dedicaţi procedeelor complexe de restaurare într-o bijuterie arhitecturală, vor renunţa la stilourile clasice şi îşi vor scrie reportajele pe laptop-uri sau cu pixuri moderne?

Acestea nu sunt întrebări la care să putem răspunde cu prea multă convingere, în schimb putem medita pe seama lor, fără îndoială. Nu o vom face acum, pentru că dincolo de minunata istorie si respectul față de tradiție a administratorilor Conacului Otetelişanu, acest loc va fi gazda în perioada 5-9 iunie: a programului de rezidenţă de creaţie dedicat jurnaliştilor culturali şi foto-reporterilor.

Cât despre oaspeţii aşteptaţi la conac, cred că v-aţi dat seama deja seama cine vor fi: zece tineri jurnalişti şi foto-reporteri, cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, talentaţi şi cărora le place să scrie despre subiecte culturale.

Încă de la publicarea anunţului pe site-ul Artoteca, ne-am bucurat să vedem cum jurnaliştii interesaţi de programul nostru au început să aplice şi să ne trimită materiale scrise, portofolii şi fotografii, dar perioada de înscriere încă nu s-a încheiat. Aşteptăm aşadar, în continuare, până pe 23 mai, propunerile voastre pe adresa vino@artoteca.ro

Artoteca, alături de Fundaţia Domeniul Otetelişanu şi Arts United, vor asigura cazarea şi masa participanţilor şi îi vor ghida pe aceştia în programul zilnic de lucru.

Tinerii vor avea parte şi de câteva surprize la Conac, despre care parțial amintim chiar aici.

Partenerul nostru, Institutul Polonez, dăruieşte participanţilor volumul „Praf şi sânge” de Małgorzata Rejmer, iar cineastul şi jurnalistul Dan Alexe ne va oferi, în exclusivitate, documentarul său „Cabala la Kabul”, pe care tinerii participanţi îl vor putea viziona în cadrul unei proiecţii, la Conac.

Editura Art sprijină iniţiativa Artoteca prin volumele unice de reportaje literare: „Călătorind cu Herodot” scrise de Ryszard Kapuśinski şi câteva volume din „Gottland”, carte de reportaje semnată de polonezul Mariusz Szczygiel”, în timp ce Fundaţia Ines sprijină cunoaşterea istoriei oraşului Bucureşti prin oferirea albumului de fotografii inedite “Bucuresti demolat. Arhive neoficiale de imagine”.

Pentru ca tinerilor jurnalişti să le fie şi mai utilă excursia creativă de la Conac, avem şi doi invitaţi speciali: jurnalistul Cătălin Gomboş care va susţine un seminar despre reportajul literar, neojurnalism şi despre experienţa de muncă pe teren în alte culturi, dar şi reporterul Ciprian Rus.

Seara spaniolă la Conac

Mesele zilnice vor fi asigurate de bucătarii de la Conac, dar şi de Julio Lucas, bucătarul restaurantului spaniol Don Quijote (Pipera, Bucureşti) care va furniza o mare parte din bunătăţi şi, pentru că vom organiza o seară spaniolă la Conac, Julio Lucas va veni special să gătească invitaţilor bucate tradiționale care ne vor duce cu gândul la scrierile lui Cervantes.

Programele de rezidenţă Artoteca de-abia încep, următorul fiind programat pentru luna iulie şi va fi orientat către producătorii şi realizatorii de film documentar de scurt metraj. Aşteptăm propuneri şi pentru acest program.

Cum să te inscrii la tabără?

Cele trei mese pe zi, cazarea la Conacul Otetelişanu şi transportul din București, sunt gratuite, asigurate de către reprezentanţii Artoteca, persoanele selectate urmând să plătească doar o taxă de participare în valoare de 100 lei, în ziua plecării.

Participanţii vor avea un program zilnic, potrivit căruia vor lucra pe teren, în echipe de câte doi (un jurnalist şi un fotograf) sau individual.

Aceştia se vor documenta, vor face excursii în zonă, vor căuta subiecte pentru articole, vor scrie, vor lua interviuri oamenilor locului şi vor realiza reportaje pe diferite teme date, în funcţie de alegerea organizatorilor, sau după bunul plac.

Pe lângă fotografii care vor lucra cu propriile aparate foto, şi jurnaliştii culturali sunt încurajaţi să îşi aducă la Conac aparatura necesară, dacă este cazul (camere de filmat, reportofoane, microfoane), în funcţie de materialele pe care cred că le vor putea realiza, într-o săptămână.

Cei interesaţi să se înscrie în primul program de rezidenţă al Artoteca, sunt rugaţi să trimită un e-mail pe adresa: vino@artoteca.ro în care să se prezinte, să scrie câteva rânduri despre experienţa lor în domeniile de activitate vizate (jurnalism cultural, foto-reportaj) şi despre motivaţia participării în cadrul programului de rezidenţe.

Aceştia sunt rugaţi să ne furnizeze articole, portofolii de fotografii, înregistrări audio sau video, în funcţie de posibilitatea fiecăruia, sau link-uri către interviuri, materiale scrise relevante, site-uri personale, canale de Soundcloud, Youtube, Vimeo etc.

Articolele, fotografiile şi lucrările rezultate în urma experienţei de la Conacul Otetelişanu vor fi publicate pe site-ul www.artoteca.ro, existând posibilitatea ca, mai târziu, să apară şi într-o broşură specială, dedicată creaţiilor de la Conac.

ONLINE: www.artoteca.ro
ORGANIZATOR: ARTOTECA
PARTENER PRINCIPAL: Institutul POLONEZ
SUSTINUT DE: Restaurantul DON QUIJOTE, Domeniul Otetelişanu
CU SPRIJINUL: Editura ART, Fundația iNES
PARTENERI MEDIA: VICE, Radio România Cultural, TRANSMEDIA,  Arts United.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment