Sala Palatului: influențe interbelice în arhitectura comunistă

 

Cercetare, redactare și editare realizate de Cătălin Gomboș

Sala Palatului a fost una dintre clădirile exponențiale ale regimului comunist. Este locul în care au fost primiți cei mai importanți oaspeți ai regimului – între care liderii sovietici Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev și Mihai Gorbaciov. Aici i-a organizat Ceaușescu lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ultimul spectacol omagial de 23 august[1], și tot aici au avut loc congrese ale Partidului Comunist Român, inclusiv cel din 1979 la care Constantin Pârvulescu l-a contestat pe Ceaușecu[2]. În mod ironic, însă, această clădire-etalon pentru comuniști – proiectată de o echipă condusă de Horia Maicu, promotor al realismului socialist în arhitectură – este, din punct de vedere stilistic, influențată de clădiri din perioada “burgheză” pe care autoritățile epocii încercau să o facă uitată.

 

494 Piata Palatului copy

©www.artoteca.ro

 

1962_Gheorghiu Dej il intampina pe hrusciov la sosirea acestuia in Romania

Gheorghiu Dej il intâmpină pe Hrusciov la sosirea acestuia in România- 1962

 

 

“O realizare măreață a regimului de democrație populară”

Un ghid al Bucureștiului publicat, în 1962, de editura Meridiane notează că Sala Palatului “este o realizare măreață a regimului de democrație populară, cea mai modernă sală de manifestări cultural-artistice din țară, cu o capacitate de peste 3000 de locuri. Se ridică în mijlocul noului complex de locuințe din Piața Palatului, găzduind manifestări cultural-artistice de o ținută deosebită (concerte, recitaluri, spectacole de teatru, film, conferințe, etc.). Concertul inaugural al sălii a fost susținut de marele violinist sovietic David Oistrach, în mai 1960.”

042

Schiță-planșă de la Sala Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

 

Clădirea este punctul central al unui ansamblu – Piața Sălii Palatului Republicii Populare Române – care include și blocurile de locuințe din zonă, ce respectă stilul realismului socialist. Pentru a face loc noului complex, au fost demolate bisericile Brezoianu, Stejarului și Calvină, construite în secolele XVII – XVIII. Acolo unde nu au demolat, constructorii au căutat să ascundă, cu blocuri sau fațade false, trei clădiri construite în stil modernist și neo-românesc, astfel încât acestea să nu deranje privirile puternicilor zilei[3]. Ansamblul face parte dintr-un plan amplu, început cu un deceniu mai devreme, prin care se urmărea transformarea Bucureștiului într-un oraș asemănător Moscovei[4]

Abandonarea realismului socialist în favoarea modelelor interbelice

Sala Palatului este una dintre clădirile care marchează o nouă etapă în arhitectura din perioada comunistă. După avântul realismului socialist de la începutul anilor ’50, anii ’60 aduc o anumită destindere, care le permite arhitecților o mai mare libertate și chiar să apeleze la modele anterioare celor impuse de comunism. Arhitecți care se formaseră și își începuseră cariera în perioada inter-belică sunt implicați în noile proiecte. Este cazul lui Tiberiu Ricci, arhitectul-cheie de la Sala Palatului, al cărui proiect a fost coordonat, ca arhitect-șef, de Horia Maicu. Tiberiu Ricci lucrase, înainte de război, la firma de marelui arhitect Duiliu Marcu, astfel încât nu sunt deloc întâmplătoare asemănările dintre Sala Palatului și clădiri făcute de echipa lui Marcu, cum ar fi Palatul Victoria și Palatul CFR, care găzduiește, în prezent, Ministerul Transporturilor[5].

 

037

Schiță-planșă de la Sala Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

 

Istoricul și arhitectul Vlad Mitric-Ciupe observă că “din punct de vedere estetic, se remarcă încercarea reconcilierii unor abordări moderne cu elemente decorative discutabile și incerte sub raport stilistic”. Deși a fost “făcută pe dezastrul unei sistematizări care a dărâmat tot, a fost foarte interesant pusă în valoare biserica Krețulescu”[6]; de altfel, arcadele bisericii se regăsesc și la sală. Mai mult, ansamblul avantajează și imobilul alăturat, de pe Calea Victoriei, la al cărui parter se află, în prezent, Librăria Humanitas. Întâmplător sau nu, blocul respectiv a fost proiectat de același Duiliu Marcu.

 

 

Amprenta lui Ceaușescu asupra Sălii Palatului

Capacitatea inițială a Sălii Palatului a fost de 3000 de locuri. Lui Ceaușescu i s-a părut prea puțin, așa că, în 1982, l-a chemat pe unul dintre arhitecții care lucraseră la proiect, Romeo Belea: “«Mi-o faci de 4.000!». Am acceptat. Când a fost gata, le-a plăcut la amândoi și mi-a zis: «Fă-o de 5.000!». În zece luni a fost gata!”[7]

048

Interior varianta inițială a Sălii Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

 

053

Studio în varianta inițială a Sălii Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

 

 

În prezent, Sala Palatului are o capacitate de 4060 de locuri și găzduiește, anual, aproximativ 180 de concerte, la care iau parte 700 000 de spectatori, și 60 de expoziții, care atrag 300 000 de vizitatori[8]. Construită sub formă de amfiteatru, Sala Mare are o deschidere a scenei de 28 de metri și o adâncime de 15 metri. În afara acesteia, mai sunt încă cinci săli: Luterană, care este principalul spațiu expozițional, Alpha, Beta, Maură și Sala Coloanelor. De asemenea, există și un salon oficial pentru primirea delegațiilor oficiale prezente la diferitele evenimente organizate la Sala Palatului[9].

 

045

Fotografie Sala Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

 

 

Clădirea a fost declarată monument istoric, ceea ce vorbește despre meritele echipei de arhitecți conduse de Horia Maicu.

Perioada de “destindere, în care arhitecții și-au putut da măsura talentului” nu a durat mult, spune Vlad Mitric-Ciupe. A urmat “o nouă perioadă de intervenție a politicului, însă de data aceasta nu mai era bazată pe o ideologie anume, ca realismul socialist din anii ’50, ci pe viziunea cuplului dictatorial.” Ceaușescu a dat ordinul începerii demolărilor, profitând de distrugerile provocate de cutremurul din 1977. În București, peste molozul centrului istoric și a numeroase clădiri de patrimoniu, a fost construit Centrul Civic, a cărei axă centrală era bulevardul Victoria Socialismului, încununat de monstruoasa Casa a Poporului – un răspuns dat, către finalul regimului, Casei Scânteii, acea copie a zgârie-norilor lui Stalin construită în primii ani ai comunismului.

036

Schiță-planșă de la Sala Palatului. Arhitect-șef Horia Maicu ©www.artoteca.ro

a 6


[6] Interviu acordat Artoteca.

Author: Claudia Zidaru

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment