Primii regizori din Beneşti. Interviu cu regizorul Copel Moscu

 

Invitația adresată unor tineri regizori de a participa la primul program de rezidență, dedicat filmului documentar din România, şi-a extins aria de acoperire când vine vorba de premiere, fiindcă şi satul care a găzduit acest eveniment, Beneşti, se afla la întâia sa întâlnire cu regizori de film .

 

10492591_259931937542247_1404501056885431773_n

Beneşti văzut din deal

 

Pentru participanți şi săteni a fost o ocazie de a experimenta ceva cu adevărat inedit.  Pentru a mijloci această întâlnire la nivel de indrumare profesorală, Artoteca l-a rugat pe regizorul Copel Moscu să se alăture unei echipe de tineri care şi-a propus să aducă documentarul în fața sătenilor şi pe săteni față în față cu documentarişti.

Un om cu mult umor, cu idei pozitive, cu rezolvări rapide la orice dilemă şi cu o capacitate extraordinară de a găsi esențele lucrurilor, Copel Moscu predă în prezent regie de film la UNATC „I.L. Caragiale”, Bucureşti şi arte video la Universitatea Națională de Arte din capitală, dar este cunoscut publicului larg în calitate de regizor.

Numele său este parte a istoriei cinematografiei româneşti prin contribuția sa definitorie la formarea a ceea ce se cunoaşte drept Noul Val în Documentarul Românesc al anilor ’80.

Copel Moscu

Copel Moscu

Orice are o poveste când vine vorba de regizorul născut în Piatra Neamț.

Copel Moscu este un adevărat deschizător de drumuri în provocarea limitelor limbajului cinematografic, filmele sale fiind în perioada comunistă îndrăznețe inclusiv la nivel politic.

In cele peste 50 de filme de scurt şi lungmetraj, în calitate de regizor şi scenarist, pentru care a obţinut peste 25 de premii naţionale şi internaţionale Copel Moscu a reuşit şi performanța de a trasa o direcție concretă pentru realizatorii şi pasionații de film experimental.

Invitației de a organiza împreună cu Artoteca un program de rezidență dedicat filmului documentar, Copel Moscu i-a răspuns instantaneu şi în câteva săptămâni am pus împreună bazele unei acțiuni unice în România.

 

Zece studenți de la UNATC, secția regie au primit din partea sa vestea că vor participa în satul Beneşti, la Conacul Otetelişanu la şansa de a pune în practică o parte din cunoştințele lor.

La finalul acestor zile încărcate m-am reîntâlnit pentru o discuție cu regizorul Copel Moscu:

Claudia Zidaru : Film documentar într-un spațiu rural, în mijlocul Olteniei era o invitație cu iz provocator, cum vi s-a părut această experiență?

 

Copel Moscu : Acțiunea aceasta este în primul rând neconvențională din mai multe puncte de vedere. Inițiativa este inedită în sine, dar şi generozitatea domnului Valentin Ionescu, Preşedintele Fundației Otetelişanu, trebuie menționată la acelaşi capitol.

Faptul că în zilele noastre cineva contribuie, adică oferă sprijin  debutanților din domeniul artistic înseamnă că se plasează cumva în afara obisnuințelor curente şi face un pas în plus pentru societatea în care trăieşte.

Prin acest act generos care înseamnă pe lângă bani şi timp, spațiu sau logistică s-a înfăptuit un program de rezidență unic în România.

Mie mi-a făcut plăcere să particip la o metodă de lucru puțin practicată în sistemul de învățământ românesc, aceea de a îi scoate pe studenți din băncile şcolii şi a le permite stabilirea unor echipe care să conceapă de la zero procesul de creație.

Am putut  cu această ocazie să le arăt studentilor că filmul este o muncă a mai multor minți şi în funcție de cum se înțeleg membrii unei echipe scopul realizării poate ieşi mai evident în relief.

Această modalitate, pe care nu am inventat-o eu, practicată cu succes la Conacul Otetelişanu, există de mii de ani şi se numeşte peripatetism (sistemul peripatetic practicat de filosofii greci presupunea că prelegerile se țineau în timpul unor plimbări ale maestrului printre discipoli, discutând împreună diverse lucruri).
Am studiat personalitățile fiecărui student în parte invitându-i să creeze într-un tot unitar. Cei zece tineri regizori au putut deprinde cum te poți plia pe personalitatea celuilalt, cum poți învăța de la altul şi cum poți transmite o parte din felul tău de a vedea lumea, chiar şi într-un spațiu rural.

A fost o ocazie pentru a realiza încă o dată că un film este o decupare a realității, o punere a lumii într-o nouă ordine, dintr-o perspectivă care ține efectiv de personalitatea fiecărui. Chiar dacă filmăm acelaşi subiect, totuşi câte perechi de ochi pe lumea aceasta, atâtea filme deosebite vor fi.

In Beneşti, spațiul cu desăvârşire rural au putut întâlni persoane care i-au fermecat pe studenții mei, de asemenea a fost o întâlnire cu profundă relevanță culturală dat fiind faptul că au fost găzduiți de conacul familiei Otetelişanu, o bijuterie arhitecturală.

 

C. Zidaru : Ați plecat cu gânduri generoase alături de Artoteca şi ați văzut şi rezultatul celor 5 zile de rezidență. Au reuşit studenții dvs să se apropie de ce v-ați propus?

Copel Moscu: Nu am avut un program fix, dar acesta era planul să nu avem un program clar, ci să aşteptăm observațiile individuale.

Studenții mei, pe parcurs, au explorat şi au extras un adevăr artistic sub forma fizică a unui film, dar le-am explicat de la bun început şi am căzut cu toții de acord că filmul pe care îl vor face îi reprezintă pe ei. Este filmul fiecăruia în parte. Cu alte cuvinte aveau libertatea pe care nu o au în orice loc, să creeze şi să –şi practice viziunea regizorală.

CZ: Au existat şi rețete de lucru deprinse în acest program?

 

Copel Moscu : Da, studenții au venit cu un “bagaj” de cunoştințe care la fel ca semnele de circulație se învață o dată şi se folosesc toată viața, dar în timpul programului de rezidență le-am reamintit că imaginea cinematografică trebuie să aibă maximum de informație în minimum de spațiu şi timp. Pretudindeni în lume unde vor ajunge studenții mei, ei ştiu aceste “semne de circulație” care îi ghidează, dar ştiu de asemenea că drumurile sunt foarte variate. Nu respectăm nişte reguli ca să facem aceleaşi lucruri, ci pentru a putea realiza şi transmite lucruri spectatorului.
In programul Artoteca studenții au putut realiza cât de important este să poți comunica spectatorului, oricare ar fi el profesorul tău, colegul sau prietenul tău, un produs artistic conceput într-un timp scurt şi într-un spațiu cu totul şi cu totul nou.

 

CZ: Tinerii regizori sau tinerele regizoare nu au cumva, mai ales când se află la debut, o teamă de expunere a creației lor?

 

Copel Moscu: Teama de expunere există fie că vorbim de cea a individului, fie că se referă la produsul artistic al unui tânăr regizor.

Imi doresc să le insuflu studenților principiul că e mai bine să înveți din greşelile celorlalți, adică să studieze suficiente filme şi secvențe încât să ştie ce au de făcut. Înainte să taie o dată, să gândească de două ori! Ar fi foarte plăcut să reuşeşti din prima, dar e mai greu.

Un artist nu poate da de fiecare dată produse perfecte, studenția înseamnă studiu continuu şi experimentare.

Nu există rebut pedagogic, toți studenții îşi rezolvă pe parcurs micile probleme. Sunt convins că semințele vor rodi şi aceşti studenți care au participat în programul de rezidență de la Conacul Otetelişanu vor aduce în fața noastră produse desăvârşite.

 

CZ: E suficientă activitatea de la clasă unui student la regie pentru a deprinde de la profesor toate cele necesare formării sale?

 

Copel Moscu: La şcoală eu de exemplu vin uneori mai des decât îmi cere norma, dar astfel de experiențe precum cele organizate de Artoteca s-ar putea constitui într-o practică de vară în care să se acorde totală libertate de exprimare studentului şi să facă ce crede el, după regulile lui şi dorințele sale.

Pe urmă mai există fenomenul de „team buidling” care sprijină construirea studiului de calitate, consolidează o echipă şi formează direcții care trebuie perfecționate.

E o experiență de viață de neînlocuit, pentru că un astfel de modul didactic îți oferă multe perspective. Mi-ar plăcea ca o astfel de şansă de rezidență să le fie oferită şi studenților de la actorie sau imagine. O rezidență de creație fără teama de note, în care artistul se eliberează de restricții înseamnă de fapt o şansă şi o investiție în viitorul tinerilor.

Peripatetismul este o experiență foarte bună, dar care nu mai e la modă din rațiuni financiare, dat fiind efort considerabil pe care Artoteca şi Fundația Domeniul Otetelişanu îl susțin, o idee pe care sper să o împrumute şi alte organizații asemănătoare.

 

10302228_260700274132080_7516724514048791852_n

 

 

 

 

 

Author: Claudia Zidaru

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment