Portret / Atelier Ovidiu Simionescu la MŢR

afis

Până pe 19 aprilie, iubitorii de artă pot vizita expoziţia Virtuţile- desen şi obiect a artistului Ovidiu Simionescu, în cadrul seriei Portret/Atelier, la Sala Irina Nicolau a Muzeului Ţăranului Român, eveniment care îşi propune legarea un dialog autentic între lumea țărănească și societatea urbană, la îmbinarea dintre meșteșug și artă.

Organizatorii evenimentului doresc să expună lumea interioară a artistului invitat, aruncând o privire înăuntrul atelierului, trecând dincolo de conturul antropologic al expoziţiei, de obiectele şi de elementele care pot fi văzute într-o expoziţie de artă ori de etnografie. Ochiul privitor va putea să descopere, pe această cale, mai multe trăsături ale portretului de autor, de la cele ce caracterizează meşterul până la cele care îl transformă într-un artist valoros.

“De data aceasta am ales întâlnirea cu Ovidiu Simionescu pentru că este o intersecție frumoasă și interesantă între meșteșug — cum este cel al realizării crucilor în metal — și semnul artistic. Primul nostru reper comun, al Muzeului Țăranului și al artistului, este semnul crucii. Obiectelor li se alătură în această expoziție o serie de desene, reprezentări esențializate ale virtuților și văzduhului. Delicate, rafinate, abia ivite din suprafața hârtiei, devenită o lume în sine, însumează concentrat un studiu aprofundat al reprezentărilor creștinismului răsăritean, dar și al desenului extrem oriental și virtuozității caligrafiei arabe. Împreună, desen și obiect, fac ca întâlnirea cu Ovidiu Simionescu să fie percepută ca un dialog al tăcerii conținute în forța obiectului, desenului, sculpturii, pe care le face cu discreția și modestia unui inițiat adevărat. Este o plimbare tăcută prin lumea simbolurilor, transformate în semne personale, recăpătând identitatea începuturilor, o stare poetică dublată de o bună cunoaștere, aceea în adâncimea lucrurilor, stărilor.
Dacă putem vorbi de un corp viu al obiectelor, acesta este și cel al crucilor lui Ovidiu Simionescu. Dincolo de teritoriile culturale ale căror sursă de inspirație sunt (creștinismul răsăritean cu diversitatea sa: Etiopia coptă, lumea bizantină, muntele Athos sau creația țărănească românească), ele pulsează, irump cu o putere discretă dezvăluind în același timp tensiunea luminoasă a semnului. Obiectul devenit însemn îți revelează un adevăr simplu: transformă materia în prezență și leagă omul de imaginea și trăirea hristică. Crucile sunt transfigurate și amprentate, precum primul semn al lumii creștine — vehicul pentru mântuire —, pline de o iradiere care umple și păstrează sensurile credinței. Indiferent de mărime, prin semne discret incizate sau reliefate, ele trimit într-o manieră esențializată la trupul lui Hristos”, explică organizatorii.

Din cadrul evenimentului mai face parte şi un atelier de creativitate pentru copii, ce va fi organizat pe 9 aprilie, între orele 10.00-11.30, un atelier de desenat după modelele crucilor, cu Ruxandra Grigorescu.

Finisajul expoziției și lansarea Caietului Portret / Atelier Ovidiu Simionescu va avea loc duminică, 19 aprilie 2015, începând cu ora 17:00

Curator: Lila Passima

Partener: Librăria Bizantină, Assamblage – Școală de Bijuterie Contemporană.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment