Maeştrii bijuteriei contemporane (1): interviu cu designerul Ioana Streza

Ioana Streza este designer la Ioana Streza Contemporary Jewelry şi s-a avântat pe drumul bijuteriei contemporane odată cu primul curs pe care l-a urmat, la şcoala de profil Assamblage, în urmă cu aproximativ doi ani.

“M-am înscris la curs din curiozitate, fără să fiu o mare pasionată de bijuterie ci mai degrabă interesată de design în general și iată ca m-am trezit în scurt timp captivată, cu o cameră transformată în atelier de bijuterie și planuri mari de viitor”, spune designerul.

Adelina Turcu: Ai studiat şi arhitectură peisageră. Cum de te-ai gândit să faci trecerea de la asta la bijuterie contemporană? Practici şi arhitectura peisageră?

Ioana Streza: Am avut un traseu colorat și sper să rămână așa în continuare, diversitatea mă ține în priză și îmi stimulează creativitatea. Prima alegere a fost arhitectura, iar prin anul trei de facultate am realizat că mă interesează foarte mult relația clădire – context așa că am început și facultatea de peisagistică. Perioada următoare a fost foarte încărcată și deși visam des la „vacanța post studii”. Imediat după ce am terminat m-am angajat și m-am și inscris la cursurile școlii Assamblage.

În prezent îmi împart timpul între biroul de proiectare la care sunt angajată și atelierul de bijuterie. Ar mai fi de zis că de jumătate de an lucrez împreună cu un bun prieten, și el creator de bijuterie, Alexandru Burlacu, la dezvoltarea proiectului „Contemporia”, un melanj de idei masculin – feminin care se materializează în colecții de bijuterie contemporană.

1

Ioana Streza. Sursa foto: Galeria Occidentului

Cum ai integrat cunoaşterea dobândită în timpul studiilor, în modele de accesorii pe care le realizezi în prezent?

Cu siguranță formarea în domeniul arhitecturii m-a ajutat din multe puncte de vedere, în special exersarea demersului creativ – materializarea unei idei de la nivel de concept la obiect final, palpabil.

Tendința este să creez bijuterii geometrice, cu tăieturi și volume clare, piese care să arate bine nu doar purtate ci și ele în sine, ca obiecte. Însă îmi doresc ca, pe viitor, să experimentez și cu forme organice care sunt mai greu de controlat, am unele idei care așteptă cuminți într-un colț, pentru că nu se pretează la o abordare geometrică.

Domeniul bijuteriei contemporane este foarte vast şi plin de creativitate. Cum ţi-ai caracteriza propriile accesorii şi ce crezi că le deosebeşte de cele ale altor designeri?

Orice colecție de bijuterie pe care o creez are un concept la bază, de fapt cred că asta diferențiază bijuteria clasică de bijuteria contemporană – povestea. Și tocmai povestea ne diferențiază și pe noi, creatorii de bijuterie contemporană. De exemplu, mie îmi place să abordez teme de interes general și să le pun prin intermediul bijuteriei într-o lumină nouă.

Dacă ar fi să te gândeşti la o poveste a bijuteriilor tale, care să le descrie unitar, cum ai rezuma-o?

Ar fi o colecție de povești, un Decameron, fiecare piesă este foarte diferită de celelalte din toate punctele de vedere: concept, aspect, materiale. Ceea ce le unește este doar intenția mea de a evoca ceva cu fiecare bijuterie pe care o creez.

Ce presupune design-ul bijuteriilor tale, care sunt paşi pe care îi parcurgi atunci când începi să faci un colier, de exemplu?

Prima dată se naște în mintea mea o idee care nu are  legatură cu bijuteria și poate să plece de la o carte, o stradă, un om, practic de la orice mi-a transmis ceva special, la un moment dat. Apoi încep să dau formă ideii, să mâzgălesc, să schițez, uneori mă îndepărtez complet de la acel ceva inițial, alteori păstrez ideea până la capăt. După ce materializez ideea pe hârtie pot să decid și cu ce tip de bijuterie se asociază cel mai bine: colier, inel etc.

Următoarea etapă este cea tehnică, cum realizez efectiv obiectul minunat pe care mi l-am imaginat… Mi s-a întâmplat să găsesc soluția rapid sau, din contră, să mă întorc la faza de mâzgălit pe hârtie. Și, în fine, execuția nelipsită și ea de surprize, uneori îmi dau seama în timp ce meșteresc cum pot să îmbunătățesc obiectul final.

Am observat o oarecare simbolistică în creaţiile tale, în special în colecţia 7 Păcate. Vorbeşte-mi despre asta, mi se pare că aproape ai filosofat cu materia, astfel încât ai creat 7 Păcate bune de purtat pe deget… Spune-mi câteva lucruri despre colecţia acestra şi despre celelalte. Ce materiale foloseşti pentru fiecare, de unde te-ai inspirat?

Colecția a fost creată special pentru ediția „This is not a jewelry” a târgului de bijuterie contemporană inițiat de Assamblage – Project A. Tema m-a împins să mă gândesc la ceva cu totul neașteptat, ceva opus oarecum bijuteriei, care în mod clasic e asociată cu „lucruri frumoase”, așa că am hotărât să ilustrez cele şapte păcate capitale. Fiecare inel reprezintă într-o nuanță comico-ironică unul dintre păcate.

De exemplu, mândria este „inelul cu inel”, dorința de a etala bijuteriile cât mai la vedere, ca marcă a poziției sociale, sau avariția: „1/2 inel”, jumătatea aflată la vedere e strălucitoare, cealaltă jumătate din palmă e doar o sfoară care ține inelul pe deget, trebuie doar să fii atent să nu se vadă…

O altă colecție dragă mie este Anatonima, o aluzie la „inimioara” ultra uzată in bijuteria clasică. Colecția mea pleacă de la forma anatomică a inimii, fiecare piesa simbolizând o trăire, alta decât iubirea romantică: introspecția, iubirea de cunoaștere sau de natură etc.

Materialele pe care le folosesc se subordonează și ele conceptului. De multe ori înclin în favoarea metalului, dar îmi place să experimentez și cu materiale textile, plastic, lemn, orice mă ajută sa ilustrez mai bine ideile.

7 pacate colectie

Ai putea să îmi descrii purtătoarea ideală a bijuteriilor tale? Cum este acea femeie, de ce crezi că ar alege să poarte creaţiile tale?

Ar trebui să fie o persoană deschisă, lipsită de prejudecăți, pentru care bijuteria reprezintă o extensie a personalității, ar trebui să indrăgească arta și să privească bijuteria ca pe un obiect în care creatorul a investit, în primul rând, suflet. Aceste lucruri nu țin de o anumită categorie de vârstă, poate doar de vârsta interioară. Deoarece îmi doresc ca bijuteriile mele să completeze personalitatea și nu doar ținuta, cred că pot fi purtate cu orice ocazie.

Ce alte activităţi ai în timpul liber şi cu ce te mai ocupi, atunci când nu realizezi concepte de bijuterii?

Îmi place să citesc și să scotocesc librăriile și îmi mai place foarte mult să colind orașul fără o destinație anume.

2

Se vinde bine bijuteria contemporană în România? Cum te găsesc clientele sau cum le găseşti tu pe ele?

Sunt optimistă, văd din ce în ce mai mulți oameni în jurul meu cărora nu le e frică să experimenteze și să își definească un stil prorpiu în afara curentelor de modă sau al tiparelor impuse de mărci celebre.

Se vorbește din ce în ce mai mult de creații de autor și nu doar în domeniul bijuteriei, ci și în cel vestimentar și al designului de produs; se organizează tot mai multe evenimente de profil: târguri, expoziții, petreceri tematice. Toate acestea nu spun decât un lucru: publicul este interesat și în creștere.

Pentru a ajunge la clienți mă străduiesc să fiu prezentă atât în mediul online (rețele de socializare, site) cât și la evenimente destinate bijuteriei contemporane.

Locul preferat pentru a interacționa cu personele interesate de bijuteria pe care o fac sunt târgurile și expozițiile, pentru că am ocazia să le vorbesc pe îndelete, față în față, despre toate aspectele ce privesc bijuteria pe care și-o doresc.

Cum ţi-ai dori să evoluezi, pe plan profesional, în următorii ani?

Îmi doresc să cresc alături de proiectul Contemporia. Unul din obiectivele importante pe care mi l-am propus este să interacționez cu domeniul bijuteriei contemporane în afara țării, prin intermediul târgurilor și expozițiilor de profil și al cursurilor și workshopurilor organizate de instituții consacrate.

De asemenea, de când am intrat în acest domeniu și am pus bazele propriului atelier de bijuterie, mi-am dat seama că nu e suficient să ai idei și să creezi lucruri frumoase, trebuie să înveți să te promovezi, să relaționezi cu clienții, cu colaboratorii, să te familiarizezi cu unele aspecte juridice, financiare etc.

Mai multe informaţii despre bijuteriile Ioanei Streza, cât şi fotografii cu acestea pot fi găsite pe site-ul oficial al designerului: ioanastreza.ro

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment