Interviu Yoskay Yamamoto: când arta se formează între două culturi

yamamoto1

Yoskay Yamamoto

Yoskay Yamamoto pare să fie genul de artist capabil să îţi aştearnă o întreagă lume la picioare, ca pe o ofrandă plină de culoare, doar arătându-ţi câteva lucrări.

În ilustraţiile sale originale fuzionează armonios două mari culturi pe care le-a experimentat, după ce a trăit jumătate din viaţă în Japonia, ţara sa de origine, şi jumătate în Statele Unite, locul de adopţie, acolo unde a studiat, a evoluat şi a reuşit să îşi găsească libertatea de exprimare, fără să uite însă nici de bogăţia culturală pe care propria sa patrie i-o punea deja la dispoziţie.

Desenele sale vorbesc de la sine despre fondul unei imaginaţii sofisticate şi, după cum el însuşi afirmă, l-au ajutat să comunice mai bine, pe vremea când bariera lingvistică devenise o problemă pentru el. Însă, din fericire, lucrurile s-au schimbat, şi nu a fost nevoie să învăţ japoneză ca să îi iau un interviu prin corespondenţă lui Yoskay!

După ce i-am găsit site-ul pe internet şi i-am admirat câteva zile la rând imaginile, m-am încumetat să îi scriu un e-mail şi să îl întreb diverse lucruri despre el şi despre produsele creativităţii sale. Deşi mi-a răspuns la întrebări după vreo două luni, când deja îmi pierdusem speranţa, n-aş putea să spun că m-am supărat pe el, ba dimpotrivă.

Vorbeşte-mi despre pregătirea ta artistică şi despre cum a luat naştere interesul tău pentru domeniul artei?

Am crescut într-un mic oraş japonez de la malul oceanului Pacific numit Toba şi mi-am petrecut multe ore în copilărie citind poveşti manga, jucându-mă cu lego şi uitându-mă la comedii şi programe de animaţie japoneze, la televizor. La un moment dat am început să desenez şi să copiez personajele mele manga preferate, într-un carneţel. Însa niciodată nu mi-am dorit să devin un artist manga. După ce m-am mutat în California, m-am îndrăgostit de cultura coastei de vest. Primul lucru ce mi-a atras atenţia a fost cultura graffiti.

Aveam un coleg care era foarte pasionat de graffiti şi care m-a prezentat mai multor artişi din sfera asta. Am încercat şi eu să schiţez puţin, până ce mi-am dat seama că mă simțeam mult mai confortabil desenând diferite personaje, decât făcând graffiti. Mai mult, cultura skateboard şi scena muzicii punk-rock m-au ajutat să mă pregătesc şi să mă integrez în grupuri de oameni cu interese similare. Astfel, în perioada liceului asta am făcut, am mers cu skateboard-ul, am urmărit show-uri de punk-rock şi, bineînţeles, am desenat.

În schimb, după ce am terminat liceul, am ţinut-o numai în petreceri, într-o oarecare măsură. Distracţia devenise o prioritate. Preferam să ies, în loc să stau în casă şi să desenez toată ziua, însă din când în când aveam foi şi creioane cu mine.

Ulterior m-am reîmprietenit cu arta şi totul s-a schimbat, stăteam în casă şi desenam, în timp ce amicii mei erau prin oraş şi îşi făceau de cap. Încercam, pe atunci, să îmi testez limitele imaginaţiei, să văd ce pot să mai creez.

În aceeaşi perioadă am început să fac un internship pentru Shorty’s Skateboard, în Santa Barbara, unde mi-am întâlnit şi mentorul, David Flores. El era deja cunoscut în zona artistică din Los Angeles, avea show-uri de unul singur şi era implicat în proiecte mari de peste Ocean.

David m-a ajutat foarte mult să pătrund în galeriile de artă şi încă îi sunt foarte recunoscător pentru asta. Mi-a făcut cunoştinţă cu oameni precum Beau Basse, cu care am lucrat cinci, şase ani, am organizat târguri de artă, expoziţii individuale şi am realizat instalaţii publice. În prezent încerc să fiu propriul meu manager, pentru că eu cred că a venit momentul să fiu artist independent şi să îmi urmez drumul în felul meu.

Yoskay Yamamoto  Killin me softly

Yoskay Yamamoto – “Killin’ me softly”

Cele două pasiuni ale tale, cea pentru ilustraţie şi cea pentru sculptură, de unde au venit?

Pai, iată, când am plecat în California, să studiez, nu prea ştiam să vorbesc engleză, însă desenul este un limbaj universal, care m-a ajutat să îmi fac mulţi prieteni. A fost, aşadar, o formă de comunicare, înainte de toate.

Acum, obiectivul meu, ca artist, este cel de a-i face pe oameni să zâmbească şi să se bucure în faţa lucrărilor mele. În ceea ce priveşte sculptura, am fost inspirat de lucrările unui foarte bun prieten, care realizează o artă impresionantă, asamblând diferite materiale găsite şi argilă.

Într-o zi, el chiar mi-a dat nişte argilă şi mi-a spus să fac ceva din ea. De atunci am învăţat să lucrez şi cu asta, tot încercând şi greşind, dar şi beneficiind de mult ajutor din partea celor mai pricepuţi.

Am început să folosesc mai mult lemn, pentru sculpturile mele, şi îmi face plăcere să lucrez cu instrumente tradiţionale.

De ce te-ai mutat la 15 ani din Japonia în SUA şi cum ai întâmpinat noua cultură?

Oraşul copilăriei mele, Toba şi Santa Barbara din California sunt, cum s-ar spune, oraşe surori. Când eu aveam opt ani, părinţii mei au cunoscut un cuplu, Mark şi Sally, din Santa Barbara. Ei veniseră în Toba ca să predea limba engleză, iar mama, cum era o persoană foarte activă pe plan social, s-a împrietenit cu cei doi, la unul dintre evenimentele comunităţii.

Când am împlinit 11 ani, am mers împreună cu ai mei să îi vizităm pe Mark şi pe Sally, în California. Nu îmi amintesc foarte multe detalii din acea călătorie, deşi aş vrea. Apoi, când mă apropiam de finalul claselor primare, le-am spus părinţilor că îmi doream să merg să fac liceul în California şi, în mod surprinzător, chiar m-au susţinut.

Această schimbare a avut un impact enorm asupra personalităţii mele, dar şi din punct de vedere artistic şi nu a fost vorba doar de întâlnirea cu o cultură vestică, urbană, nouă pentru mine. Am învăţat totodată să apreciez, cu alţi ochi, tradiţia şi obiceiurile japoneze şi arta japoneză deopotrivă. Uneori cred că trebuie să fii la distanţă pentru a putea să apreciezi, la adevărata valoare, lucrurile pe care, altfel, le iei de-a gata.

Există vreun artist a cărui operă poţi spune că te-a influenţat într-o mare măsură, de-a lungul timpului?

Ştii cum este, influenţele vin şi pleacă… Sunt uşor de influenţat, ca să zic aşa, pe plan creativ. Uneori mă pierd în ideile altora şi îmi pierd amprenta personală, dar apoi încerc să îmi revin. Joseph Cornell ese un artist de ale cărui lucrări parcă nu mă pot sătura, îmi place să le privesc mereu şi ador lumea fragilă şi de vis pe care o creează. Mai sunt şi alţi artişti talentaţi contemporani pe care îi urmăresc prin intermediul reţelelor sociale şi care mă stimulează să lucrez la propriul meu stil.

Întotdeauna vor exista artişti care mă vor inspira şi care realizează proiecte extraordinare, undeva în lume, iar asta mă face să acţionez şi eu, să muncesc mai mult, fiindcă sunt un pic leneş.

Cum se îmbină elementele tradiţionale japoneze cu cele ale culturii pop, în forma pe care ai experimentat-o tu?

Este adevărat că obişnuiam să folosesc în picturile mele foarte multe simboluri, animale şi tot felul de creaturi din mitologia japoneză, dar m-am îndepărtat de acele motive, pentru moment. Acum nu mă mai concentrez să integrez elemente japoneze în lucrările noi dar, oricum, având în vedere că mi-am petrecut jumătate din viaţă în Japonia, cred că influenţa culturii de acolo se va vedea în mod natural şi fără prea mare efort, sub o formă sau alta, în tot ceea ce lucrez.

page1

Yoskay Yamamoto

Printre personajele ce apar în ilustraţiile tale am observat chipuri de tinere fragile, cu părul alb, ochi hipnotizanţi, învăluite în flori mici şi strălucitoare. Cum le-ai interpretata tu dacă, să zicem, ai fi un privitor obişnuit, venit într-o expoziţie cu lucrările tale şi care nu are cunoaşerea necesară despre arta şi elementele mitice japoneze?

Grea întrebare! Ca autor al lucrărilor mele nu ştiu dacă pot să înţeleg mereu cu exactitate ce gândeşte publicul, sau care îi sunt reacţiile în faţa artei mele. Cred că asta este totuşi, o calitate. Arta vizuală este o formă de comunicare şi, uneori, ceea ce încerc eu să explic se poate pierde, în diferite interpretări.

Nu mă preocupă prea mult gândul că publicul ar putea să nu priceapă foarte bine trimiterea către mitologia japoneză, sper doar ca fiecare om care îmi vede tablourile să experimenteze trăiri pur pozitive. Şi apropo de fetele ce apar în picturile mele, mi-am folosit de multe ori nepoţica drept model însă, de la o vreme, chipurile au început să semene tot mai mult cu cel al logodnicei mele.

În plus, picturile tale par să fie mici frânturi coerente ale aceleiaşi mari poveşti, dar care se întâmplă altundeva în Univers, nu pe pământ, într-un fel de spaţiu oniric. Visezi mult? Găseşti resurse pentru creaţie şi în visele tale, sau doar mi se pare?

Ha, ha, da! Visez destul de mult, îmi place starea aceea şi mă inspiră. În plus, simt că mă aflu, cumva, între două lumi, cea japoneză şi cea americană, fără să aparţin pe deplin uneia dintre ele. Poate de aceea încerc să un spaţiu imaginar, o lume în care ambele culturi să fie omogene, prin artă.

page 2

Yoskay Yamamoto

Tu sculptezi, pictezi şi realizezi şi instalaţii. Analizându-ţi lucrările pe site, din toate categoriile, am observat că, la un anumit nivel, există o formă de înrudire, ca să spun aşa, între sculpturile tale şi instalaţii. Unele dintre ele au forme asemănătoare, altele par să fie personaje dintr-o singură familie, unele mai mici, altele mai mari. Ce materiale şi unelte foloseşti ca să le realizezi?

Da, există câteva motive, uşor suprarealiste, pe care îmi place să le folosesc, în mai multe medii de lucru. Iar în ceea ce priveşte materialele, pentru sculpturi, cel mai des folosesc, aşa cum am spus, argilă şi lemn dar şi răşină.

Pentru proiectele de instalaţii, alegerea materialelor depinde foarte mult de buget şi de timpul acrodat realizării proiectului. De exemplu, pentru o instalaţia din Hong Kong am folosit rame şi panouri din lemn pentru sculptura mare şi fibră de sticlă pentru cele mai mici.

Călătoreşti mult, ai expoziţii în jurul lumii?

Cele mai multe show-uri le am în Statele Unite, însă mi-ar plăcea să călătoresc mai des. Un show recent este la Giant Robot, puteţi vedea mai multe materiale pe site. În schimb, sunt multe galerii din întreaga lume în care au ajuns lucrările mele, fără ca eu să fiu prezent fizic, acolo! Este ciudat să te gândeşti că arta ta călătoreşte mai mult decât tine şi că a văzut mai mult din lumea asta decât tine… Trebuie să o prind din urmă!

Plănuieşti să mai explorezi vreo zonă a artei pe care încă nu ai încercat-o?

Da, chiar mă gândesc să abordez animaţia sau poate, o formă de scurt-metraj. De asemenea, mi-ar plăcea să lucrez cu ceramică, mereu îmi promit că mă apuc şi de asta, dar parcă nu găsesc timpul necesar.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment