„Povestiri din Bărăgan” – un documentar de muzeu. Interviu cu realizatorii

După ani de îngropare a amintirilor și evitare a subiectului – comunismul, acest capitol emblematic de țară, este în cele din urmă expus în suficiente forme în România, încât să contureze o imagine cuprinzătoare a istoriei recente.

Documentarul realizat de Valeriu Antonovici şi Claudia Florentina Dobre, doi tineri cercetători din aria ştiințelor umaniste, captează un episod central pentru  întelegerea regimului, anume deportările din Bărăgan.

Filmul aduce în prim plan dramele petrecute în 1951, când peste 40.000 de români, precum și etnici germani, bulgari, sârbi, croați și aromâni au fost deportați în Bărăgan, printr-o decizie a Partidului Muncitoresc Român de a izola vestul țării de influențele anti-comuniste.

Un documentar – memorial sub semnul mărturiilor oferite chiar de cei care au trăit şi parcurs experiența punerii în practică a ideologiei comuniste.

download (1)E drept că şi astăzi vorbim tot despre un capitol al unei istorii de aproape 50 de ani încă în documentare, dar ceea ce reuşeşte filmul „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”  este tocmai contribuția la prezentarea informațiilor într-o manieră accesibilă publicului larg, inclusiv prin realizarea unui site dedicat acestei file: http://www.memorialuldeportarii.ro/?page_id=129

 

Lucian Boia declara despre istorisirea acestei drame, în documentarul realizat de cei doi tineri cercetători :

Marele merit al filmului constă în simplitate şi autentiticate.Autorii îi lasă pe protagonişti să povestească natural viața de atunci, lucruri teribile, aproape de necrezut” 

sursa:  https://www.youtube.com/watch?v=wa3BhT1W9WM#t=81 

De ce s-au apropiat Valeriu Antonovici şi Claudia-Florentina Dobre, realizatorii documentarului, de acest subiect?

 

Valeriu Antononivici: Pe mine, personal, m-au atras poveştile de viaţă. Şi aici nu mă refer la metoda de cercetare “Life story”, ci efectiv la ce am învăţat de la cei pe care i-am intervievat. Am fost foarte curioşi încă de la început.

Am studiat fenomenul, am discutat cu supravieţuitori şi am rămas impresionaţi de evenimentele pe care le-au trăit, am văzut „cu ochii noştri” şi am filmat poveştile acestor martori. Am stat în spatele camerei şi împreună cu colega mea, Claudia, am pus întrebări, nu am dezbătut, nu am criticat sau judecat aşa cum se întâmplă în media tabloidă, ci am ascultat cuminţi şi am decis să arătăm poveştile auzite de noi şi altora.

Eu am mai realizat câteva filme despre memoria recentă, am auzit astfel de poveşti de acasă, de la rudele care au fost deportate în Siberia şi care s-au întors la gospodăriile care nu mai erau ale lor după zece ani, iar ce au păţit acolo au spus abia după 40 de ani.

Nu mai era timp să aşteptăm. Trebuia să punem întrebările potrivite la timpul potrivit. Am susţinut mereu că un film are un impact mai mare decât o carte. Şi a avut! Am avut sălile pline la proiecţii şi dezbateri.

În acest sfârşit de an vom încărca filmul pe internet, gratuit, pentru toţi cei care nu au apucat să-l vadă la TV sau nu au ajuns la dezbaterile organizate în ultimul an. La anul vom publica şi o carte cu interviurile integrale care au stat la baza realizării acestui film.

 

Claudia Florentina Dobre: Deportarea a reprezentat o componentă esenţială a represiunii comuniste. În ultimii 12 ani, am cercetat atât istoria cât mai ales memoria persecuţiilor de tot felul din timpul comunismului în cadrul masteratul de la Ecole Doctorale Francophone en Sciences Sociales şi mai apoi în cadrul doctoratului susţinut la Universitatea Laval din Québec.

Dacă iniţial am fost interesată mai degrabă de deţinuţii politici, un proiect european realizat de Fundaţia Culturală Memoria, al cărui director executiv sunt în prezent, în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică, despre deportarea în Bărăgan m-a făcut să mă interesez îndeaproape de această problematică.

Motivelor ştiinţifice şi academice li se adaugă şi două motive personale: recunoştinţa mea pentru un medic deportat la Ezeru, care i-a salvat viaţa tatălui meu, adolescent la aceea dată, supus la „corvoadă” de către comunişti pentru că era băiat de „chiabur” şi îmbolnăvit de condiţiile dure de muncă, şi o curiozitate din copilărie legată de un loc în câmp despre care mama îmi povestea că fusese cândva un sat cu oameni gospodari şi cu un magazin îmbelşugat de unde îşi cumpăra bomboane.

 

 

Baragan_Vaiuga

 

Claudia Zidaru: Inițial planul unei lucrări academice, “Povestiri din Bărăgan” a devenit film documentar. Delimitându-ne de specificitățile fiecărui gen în parte, din această istorie pe care voi ați cuprins-o, ce credeți că ar trebui să rămână în memoria oricărui român?

 

Valeriu Antonovici: Este greu să fixezi ceva în memoria fiecărui român. Memoria este diferită de istorie. În memoria fiecărei naţiuni nu rămâne doar ceea ce i se impune la un moment dat, nu doar ceea ce se învață la şcoală sau se vede la televizor. Memoria fiecăruia dintre noi reflectă, mai mult sau mai puţin, experienţele individuale cu un subiect sau altul. Ce am încercat noi să facem cu acest film este simplu: am identificat un gol memorialistic, ştiinţific şi am încercat să-l umplem cu câteva poveşti de viaţă.

Românii trebuie să ştie că a existat fenomenul deportărilor în România comunistă şi că foarte mulţi oameni au avut de suferit în urma unei decizii politice. În film există mai multe poveşti care pleacă de la un singur proiect diabolic – deportarea. În film veţi vedea foşti copii care-şi aduc aminte de ziua dinaintea deportării, de drumul spre Câmpia Bărăganului, de suferinţa de acolo sau micile bucurii ale vieţii de familie.

Fiecare spectator va alege ce poveste îi este mai aproape de suflet, ce va alege să ducă cu el şi să transforme în “memorie”. Timpul ne va arăta dacă efortul nostru a fost sau nu în zadar.

Memoria are nevoie de timp, iar timpul are nevoie de repere memorialistice – noi am propus o perspectivă pe care nu o vor putea propune istoricii peste 50 de ani dintr-un motiv foarte simplu: nu vor mai exista supraviețuitori/martori ai acestui fenomen.

 

Claudia Florentina Dobre: Nu am renunţat la planul de a realiza şi o lucrare academică, dar am ales să ne adresăm mai întâi spiritului şi apoi minţii. Ne folosim de film pentru a stârni curiozitatea, interesul pentru deportare ca apoi să aducem informaţia şi interpretarea ştiinţifică. Memoria este selectivă şi multiplă şi din ce în ce mai mult creată de imagini.

De aceea un documentar despre deportare poate lăsa mai multe urme decât alte suporturi de transmitere a informaţiei şi chiar a memoriei.

Sperăm că am contribuit prin documentarul nostru la fixarea măcar a unei singure imagini a deportării, fie că ea se va traduce printr-un câmp verde, cu spicele de grâu în bătaia vântului, fie prin ideea unei case mici înconjurate de un gard de nuiele, fie a unor oameni zguduiţi de emoţie la amintirea vieţii trăite în deportare!

 

memorialul4-1024x490

 

Claudia Zidaru: Cu ce se diferențiază deportările în Bărăgan de alte deportări din România contemporană, de pildă cea din ianuarie 1945 a etnicilor germani în Uniunea Sovietică?

 

Claudia Florentina Dobre: În România comunistă deportările au început cu etnicii germani duşi cu forţa în URSS, cei mai mulţi în Gulag. Lor le-au urmat diverşi proprietari, de uzine, de ateliere, de fabrici. Acestora li s-au confiscat bunurile şi au fost forţaţi să plece în anumite localităţi unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu.

downloadŢăranii revoltaţi împotriva colectivizării au fost şi ei mutaţi din satele lor în alte sate deja colectivizate şi atrase de proiectul comunist.

Filmul nostru prezintă poate aspectul cel mai tragic al fenomenului deportării: cel petrecut în jurul sărbătorii de Rusalii a anului 1951. De fapt acest episod al deportării s-a desfăşurat timp de mai multe nopţi şi zile între 17 şi 23 iunie.

Particularitatea sa o reprezintă numărul mare de persoane persecutate şi destinaţia impusă deportaţilor:  Bărăganul, o câmpie aridă, celebră doar pentru ciulinii ei şi arşiţa din timpul verii. Şi nu doar regiunea a fost o pedeapsă ci destinul care li se pregătea acestor oameni: aruncaţi în câmp li s-a impus să trăiască acolo.

La început nu aveau unde se adăposti, nu aveau apă, nu aveau nimic. Acolo, în perimetrele stabilite de autorităţi, au fost obligaţi să construiască de la zero satele în care urmau să trăiască, să muncească şi să fie atent supravegheaţi. Deportaţii au devenit astfel noi colonizatori ai unei lumi vechi, nişte Robinson-i Crusoe ai Bărăganului. Şi nu exagerez decât puţin. Au trebuit practic să construiască totul din nimic. O întreagă lume…

63-de-ani-deportati-baragan-5

Imagini din Bărăgan

 

Claudia Zidaru : Se poate vorbi în cazul deportărilor în Bărăgan, despre un Gulag românesc, un model de inspirație sovietică?

 

Valeriu Antonovici: Categoric, deportările din România au fost un copy-paste după modelul sovietic! Eu, aşa cum vă spuneam şi mai devreme, am auzit şi poveştile celor deportaţi în Siberia. Aceleaşi poveşti le putem găsi şi în paginile celui care a inventat acest termen “Gulag”. Soljeniţîn scria în anii “dezgheţului sovietic”, după acelaşi scenariu, poveşti pe care le-am înregistrat şi noi cu doi ani în urmă.

 

rubla-2

Imagini din Bărăgan

 

Claudia Zidaru : Din cercetarea voastră ce credeți că s-a încercat cu adevărat cu această amplă operațiune ?

 

Valeriu Antonovici: Aceeaşi întrebare ne-am pus-o și noi la început. Aceeaşi întrebare o auzim de fiecare dată când proiectăm filmul. Este greu de crezut că unele lucruri se întâmplă, chiar dacă sunt bine plănuite, fără explicaţii raţionale/logice.

De fapt, întreg regimul a fost aşa: nu poţi clădi pe minciună o societate raţională/logică/dreaptă! Poate Claudia are un răspuns istoric, mai detaliat. Din punctul meu de vedere, orice explicaţie ne va duce tot acolo – au suferit nişte oameni nevinovaţi…

 

Claudia Florentina Dobre:  Comunismul a fost un regim al absurdului, departe de logica democratică. S-au încercat mai multe lucruri cu această operaţiune, unele au şi reuşit.

În primul rând să creeze teroare pentru a putea stăpâni mai bine.În al doilea rând, s-a dorit îndepărtarea din satele de pe graniţa cu Iugoslavia a persoanelor considerate “duşmănoase” regimului şi care ar fi luptat împotriva acestuia în cazul unui război cu Tito.

În al treilea rând, Banatul şi partea vestică a Olteniei erau regiuni cu alt ritm de dezvoltare, mult mai occidentalizate şi s-a încercat anihilarea acestei mentalităţi mai ales că în aceea perioadă era în plin avânt colectivizarea.

Nu în ultimul rând, în regiune acţionaseră şi acţionau încă grupuri de partizani care se bucurau de simpatia localnicilor ce trebuiau delocalizaţi pentru a nu mai oferi sprijin.

 

Dezbatere la Parlament

Dezbatere la Parlament

 

 

Claudia Zidaru: Din ce perspectivă ați abordat un subiect pe cât de complex din punct de vedere istoric, pe atât de sensibil şi delicat din punct de vedere uman?

 

Valeriu Antonovici: Exact aşa cum spuneţi Dvs: SENSIBIL ŞI UMAN! Să ştiţi că martorii intervievaţi de noi au fost foarte receptivi la invitaţia noastră de a filma un interviu cu domniile lor. Filmările au fost libere, relaxate, oamenii au vrut să povestească. Au povestit cu plăcere, nostalgie și durere în suflet, iar noi am ascultat cu emoţie.

 https://www.youtube.com/watch?v=z84pozG2lMI

 

Claudia Florentina DobreDocumentarul a fost realizat după modelul unei cercetări antropologice. Perspectiva a fost cea a martorilor, noi încercând să intervenim cât mai puţin. Chiar şi prin montaj am încercat să nu impunem perspectiva noastră şi să rămânem fideli spiritului mărturiilor celor intervievaţi.

 

Valeriu Antonovici : De altfel, dorim să publicăm integral mărturiile personajelor din film. Acolo nu vom interveni cu ”cut” sau ”cartoane” peste imagini!

Vă garantăm că o să vedeți și-n film că personajele se completează unele pe altele, ceea ce demonstrează faptul că a existat un fir roșu al filmului, al fenomenului deportării și chiar al vieții lor. Există deja o memorie a martorilor, noi, cu ajutorul filmului, am multiplicat această memorie!

 

 

dezbatere snspa

Dezbatere SNSPA

 

Claudia Zidaru: Cine sunt personajele incluse în documentar?

CFD: Foştii deportaţi. Majoritatea celor intervievaţi de noi erau copii la momentul deportării. 3 dintre ei erau tineri adulţi. Un personaj prezent şi totuşi de cele mai multe ori absent este satul de deportaţi. Din cele 18 sate astăzi nu mai există decât 3 sau 4. Ezit cu cifrele pentru că nu ştiu dacă putem numi sat câteva case părăsite cum au rămas la Rubla.

 

Claudia Zidaru: La 25 de ani de la căderea comunismului credeți că este nevoie de un muzeu dedicat acestui regim în România?

 

Există în România un muzeu dedicat victimelor comunismului şi el se numeşte Memorialul Sighet. Ar fi necesar, credem noi, şi un muzeu al deportărilor şi poate un muzeu care să cuprindă toată perioada comunistă şi care să includă şi alte aspecte ale vieţii în comunism precum viaţa cotidiană, industria cu marile şantiere, absurdul şi penuria anilor 80.

Filmul nostru poate fi un EXPONAT din acest muzeu. L-am realizat independent, fără finanțări externe, doar cu sprijinul unor prieteni care au crezut în noi, iar noi, îl vom pune la dispoziție, în mod gratuit, oricui va dori să-l folosească în scop didactic și nu numai.

 

Calarasi

Proiecția documentarului – Călăraşi

campina

Proiectie

Premiera MTR

Premiera filmului la MTR

Author: Claudia Zidaru

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>