Interviu Ana-Cristina Leonte: “Muzica ar trebui să fie un canal prin care circulă energie, ar trebui să fie un proces viu, în continuă transformare”

ana1Viaţa ei s-a aflat mereu în strânsă legătură cu domeniul muzical, spune Ana-Cristina Leonte, tânără cântăreaţă de jazz care şi-a descoperit vocea muzicală dinainte să ştie să vorbească. Încurajată fiind chiar de mama sa, la vârsta de şapte ani, Ana s-a hotărât să studieze vioara. Peste un timp, Ana a început să cânte în orchestră și într-un cvartet de coarde și, tot în calitate de violonistă, a activat într-o trupă de rock.

Adelina Turcu: Când a descoperit Ana-Cristina Leonte muzica jazz?

Ana-Cristina Leonte: Cu jazzul m-am întâlnit destul de târziu, pe la sfârșitul liceului, după care m-am hotărât să urmez secția de jazz a Universității Naţionale de Muzică din București, avându-l ca mentor pe domnul profesor Mircea Tiberian. Influențele pe care le-am primit de-a lungul timpului sunt numeroase, de la jazz mainstream Billy Holliday, Chet Baker, Jeanne Lee, Bill Evans, John Coltrane, Carmen McRae la extensii mai moderne ale jazzului, Erykah Badu, Meshell Ndegeocello, D’Angelo, Eivind Aarset, Portico Quartet, Cinematic Orchestra. 

Muzica ar trebui să fie un canal prin care circulă energie, ar trebui să fie un proces viu în continuă transformare, pentru că doar așa există evoluție. De aceea evit să pun o etichetă stilului pe care îl interpretez, la urma urmei este un mesaj, împachetat într-un fel sau altul.

Care ar fi cea mai dragă amintire cu iz muzical pe care o ai, în familie, sau în comunitatea de muzicieni din care ai început să faci parte, încet, încet?

Recunosc că fac parte dintr-o lume privilegiată, amintirile frumoase sunt numeroase: o scrisoare de la o doamnă din Fălticeni care m-a auzit cântând la vioară; când am prins un minunat apus de soare fiind pe scenă în aer liber; când bunica de la Suceava – “mama Dorea” ne cântă și bunicul plânge; când am fost în vizită în Anglia la fratele meu și seara el făcea karaoke (îl încurajez să cânte dar e încă timid); când eram mai mică, sora mea Mihaela, care este soprană, își exersa ariile clasice prin casă, eu o imitam și o încurcam. Cea mai recentă amintire este un din cadrul Academiei Icon Arts unde, la unul dintre concerte, am prezentat o piesă, apoi am început fără să vreau alta, colegii mei de trupă m-au urmat, şi nimeni nu s-a prins, noi am râs zile întregi pe tema asta.

 În ce formule cânţi în prezent şi ce repertoriu abordezi alături de colegii tăi?

Am trei proiecte foarte importante: Ana-Cristina Leonte Quintet, JAVRA și Jazzappella. Primele două numite sunt proiecte personale, ambele având ca filon comun jazzul, combinat cu diverse arome muzicale moderne. Repertoriul abordat este format, în cea mai mare parte, din compozițiile mele la care se adaugă bineînțeles și amprenta instrumentiștilor pe care îi am alături. Este vorba, în primul rând, despre pianistul Albert Tajti care înnobilează piesele mele cu talentul său armonic. Am lucrat destul de mult înainte ca piesele să prindă forma prezentă, pe primul nostru album numit Secret lover, la care se adaugă, într-o simbioză perfectă, contrabasistul Michael Acker, Alex Munte la saxofon și binecunoscutul Tavi Scurtu la tobe.

ana2

Este mai dificil să cânți a capella decât să fii acompaniată de instrumente? Dacă da, din ce puncte de vedere?

O întrebare pertinentă! Sunt două lucruri diferite și nu am știut asta până ce nu am “ocupat” postul de alto în trupa Jazzappella. Este destul de solicitant să cânți a capella deoarece oscilezi mereu între postura de solist și rolul de acompaniator care trebuie să suplinească lipsa instrumentelor.

Și ca solist vocal trebuie să-ți asumi întru totul poziția de frontman, tu ești povestitorul care trebuie să capteze atenția publicului în totalitate, ca să nu mai vorbesc de alte sarcini pe care trebuie să le îndeplinești, ca lider de proiect. Totuși, nu aș putea să punctez care dintre aceste două posturi este mai dificilă, amândouă și niciuna, dacă știi să te distrezi făcând asta.

Cum crezi că te-a transformat, în viața de zi cu zi, experiența aprofundării stilului muzical pe care îl aborezi? Ce tip de cunoaștere ți-au oferit jazz-ul şi improvizaţia?

Simt deja de multă vreme că încep să mă desprind de jazz în sensul său tradiţional, mă aflu într-un proces de experimentare care nu impune bariere stilistice și este foarte plăcut. Ce pot spune fără ezitare este că, studiind jazz, am câstigat foarte multă libertate în exprimare, conștiența și abilitatea de a exprima un gând, un sentiment, o stare în foarte multe feluri, având la dispoziție o multitudine de posibilitați tehnice pe care le-am dezvoltat, în timp.

În ce fel ai defini libertatea de exprimare artistică, raportându-te la muzica pe care o faci?

Cred că noțiunea de definiție funcționează foarte puțin în sfera artistică și mai ales în jazz.

Pot spune că acest limbaj muzical prin care mă exprim este ca un lichid: odată turnat, ia forma gândurilor și a trăirilor lăuntrice.

Care crezi că sunt punctele tale vulnerabile, când vine vorba despre muzică, dacă există?

În general, autocritica este destul de puternică, de multe ori poate ar trebui să fiu pe deplin mulţumită cu ceea ce sunt acum. Autocritica prea aspră poate fi copleşitoare câteodată şi contraproductivă. Trebuie găsit un echilibru, să primeşti toate satisfacţiile pe care ţi le oferă această meserie şi să rămâi mereu deschis posibilităţilor de depăsire a propriilor limitări tehnice, sau chiar psihice.

Vorbeşte-mi despre câteva festivaluri sau concerte la care ai cântat şi în urma cărora ai rămas cu o încărcătură emoţională puternică, altfel spus, ai simţit că te-au marcat şi te-au ajutat să evoluezi.

O să enumăr câteva de care îmi amintesc acum, din trecut şi până în prezent: Viena Radio Kulturhaus 2010, Festival de Jazz Satu Mare 2012, Festival George Enescu 2013, Gala Radio Romania Cultural 2014 alături de Big Band-ul Radio, Festival Acapella Spania 2014, Bucharest Jazz Fest 2014, Street Delivery 2014.

Ce îți place să faci atunci când nu cânți? Cum te deconectezi de la viața ta muzicală, ca apoi să revii, cu mai multă inspirație? 

Foarte greu ma deconectez, am nevoie de mai multe zile în care sa nu am contact cu muzica, şi fac asta când călătoresc, în interes de… vacanţă. Am fost la Roma vara aceasta şi am savurat pe deplin arta renascentistă, modernă și estruscă. Îmi place să merg pe munte însă recunosc că, în ultimul an, am cam ratat aceste ieşiri.

ana4Mă mai retrag de câte ori am ocazia într-un sat de lânga Suceava, destul de aproape de munte, unde părinții mei au construit o căsuță și acolo fac mereu plimbări prin pădure sau pur şi simplu mă relaxez și citesc în livadă.

Mă plimb cu bicicleta, însă vara acesta mi-a fost furată.

Îmi place să merg în locuri noi, să observ oamenii, atmosfera locului, mirosul, lumina, arhitectura. De curând, am fost pentru prima oara la Brăila și am fost foarte plăcut surprinsă (trebuie să menționez că și compania a fost una minunată). Mă gândesc să mă reapuc de desenat și de pictat.

Dacă ar fi să alegi orice artist care a trăit vreodată (nu neapărat din sfera muzicii) și ai avea ocazia să vorbești cu el, pe cine ai alege, de ce și ce l-ai întreba?

Sunt multe personalități pe care le admir. Primul scenariu care îmi vine în minte: la o cafea sau un pahar de vin cu Coco Chanel, just small-talking. Cred că nu trebuie să vorbești subiecte mărețe ca să înveți ceva de la sau despre acel om.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment