Expoziția “ÎN CÂMP ELECTRIC III” din 11.10.2016 la Teatrul Odeon

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu DanaArtGallery și Galeria Odeon anunță cea de-a treia ediție a proiectului “În câmp electric”, program derulat în cadrul seriei de rezidențe dedicate mediului artistic și industriilor creative, inițiată și găzduită de Conacul Otetelișanu.

Expoziția care prezintă lucrările de artă realizate în rezidența de artă ( 8 – 14 august 2015) va putea fi vizitată de pe data de 11 octombrie 2016 până pe data de 30 octombrie 2016.
Expoziția se poate vizita cu ocazia participării la spectacolele de la Sala Studio sau prin programare la tel. 0724 271 723.
Vernisajul : 11octombrie 2016, ora 19:00.
Galeria Odeon: foaierul Sălii Studio a Teatrului Odeon, Calea Victoriei nr. 40 – 42, București.

unnamed

 

ÎN CÂMP ELECTRIC. Ajuns la cea de-a treia ediție, proiectul «În câmp electric» devine unul internațional, cu artiști invitați din România, Germania și Norvegia. Printre pictorii invitați anul acesta se numără Ekaterina Mitichkina din Germania, Manuel Portioli din Norvegia, alături de Magdalena Pelmuș, Bogdan Pelmuș, Daniela Zbarcea și Aurel Tar din România.

«În câmp electric», rezidență dedicată artelor vizuale contemporane, a găzduit, la edițiile precedente, artiști importanți din România, alături de o serie de pictori francezi, printre care Franz Gallo și Marie Helene Fabra.

Cea de-a treia ediție a acestui program este dedicată picturii și tehnicilor mixte. « În câmp electric III » își propune să fie o platformă de interacțiune între artiști din diferite țări, păstrând printre obiectivele asumate și pe acela de a promova istoria României, prin poveștile Conacului Otetelisanu și impactul Fundației « Domeniul Otetelișanu » în viața culturală românească.
Curator : Daniela Zbarcea
Parteneri: Fundația “Domeniul Otetelișanu”, Galeria Odeon, Arts United, DanaArtGallery, Lavacaw, HelpAutism

 

Conacul.com. În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova. Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827, sub complicatul nume de “condeiul portăreț alimentându-se el însuși cu cerneală”.

Păstrând tradiția boierilor Otetelișeni, vizionari, deschizători de drumuri și filantropi, Fundația “Domeniul Otetelișanu” a găzduit în ultimii ani zeci de rezidențe dedicate lumii creative, reunind unii dintre cei mai importanți artiști români și europeni.
Lavacow.com este prima casă de licitații exclusiv online din România și singura casă de licitații la nivel mondial cu un focus pe arta contemporană din Europa de Est. Lansată în mai 2014, platforma Lavacow.com și-a propus să revoluționeze piața de artă.

Singularitatea conceptului Lavacow constă în “The Revolutionary Auction Room” ce permite utilizatorilor să simuleze online experiența reală dintr-o sală de licitații. Licitațiile Lavacow au loc cu o frecvență lunară.

 

HelpAutism. Înființată în anul 2010, Asociația Help Autism face eforturi pentru a răspunde nevoilor de recuperare şi de integrare a copiilor diagnosticati cu tulburare de spectru autist atât prin dezvoltarea de programe gratuite de evaluare și diagnosticare timpurie precum și prin sustinerea financiară în procesul terapeutic, îndrumarea și consilierea părinților în cadrul workshop-urilor gratuite precum și instruirea cadrelor didactice din învățământul de masă. Donațiile pentru această asociație se fac în contul nr. RO05BACX0000000843775000, deschis la Unicredit Bank, sucursala Dristor.

Author: Claudia Zidaru

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>