Eseu: IA oltenească – strămoașa bluzei de polyester.

Ia oltenească – strămoașa bluzei de polyester

sau

De la haute couture la prêt à porter

 

Text: Anca Yastremskyi

Material realizat în timpul programului rezidenţial de etnografie şi muzică balcanică 

de la Conacul Otetelişanu (31 iulie-4 august)

 

 

 

Toate momentele de sărbătoare din viața Mariei Barbu sunt trăite în ie și ia a fost special țesută și cusută ca să dea un farmec aparte evenimentului și mai ales purtătoarei. Din cânepă sau din fir de bumbac țesute la război sau, mai modern, din marchizet cumpărat de la prăvălie, iile erau țesute și croite de fetele din Benești și apoi cusute în mare taină pentru ca modelul să fie unul fără pereche și să arate vrednicia fetei de măritat.

Zicala „Nu te uita la căciulă, ci te uită la făptură” nu funcționa de-adevăratelea. Costumul popular nu reprezenta un pericol de a atrage atenția de la calitatea umană, ci aducea informații despre fata care îl poartă: statulul social și economic, hărnicia și priceperea de a broda un model frumos. De multe ori piesele de îmbrăcăminte mai aveau un rol, pe lângă cel decorativ: acela de forță protectoare simbolică.

 

ie

Ie din Oltenia

 

Nepoata Mariei Barbu are acum 89 de ani și ne povestește despre bunica sa. Scoate din ladă o ie frumoasă ca un poem, făcută și purtată de bunica sa la Govie1:

„Se făcea horă mare, veneau Oteteliștii, venea Lăcustenii, veneau Știrbeștii… Păi știți ce era aici pe timpul boierilor? Eram și eu micuță, așa… Dar mă duceam. Era frumos, mamă. Vă închipuiți… Se îmbrăcau fel și fel fetele, cu ce aveau mai frumos! Cu toate frumușețurile!”

Maria Barbu trebuie să fi fost tare frumoasă la Govie căci ia ei (numită cămașă în această zonă) este de o frumusețe desăvârșită. Anemonele lui Luchian s-au întins pe pânză, cusute „în râuri” cu mărgele în culori vii, variate și alternând cu fluturi din paiete. Este o compoziție realizată cu un desăvârșit simț al proporțiilor și al culorilor și cu o migală de artist.

Mânecile largi se termină cu o dantelă lucrată cu iglița2, numită orbotă3, poalele sunt scurte și largi și cămașa se încheie pe gât cu un nasture abia vizibil. Gâtul este de asemenea împodobit de mărgele cusute în motive florale. Ia inspiră tinerețe, prospețime și trebuie să fi împodobit fermecător o tânără rumenă gata de joc.

Marie&Ileana14

Regina Maria si Principesa Ileana

Cred că o astfel de ie trebuie să fi stârnit simpatii de regină: „M-am îmbrăcat în dragul meu costum național”, scrie în jurnalul său Regina Maria în octombrie 1923.

Multe dintre doamnele românce au considerat costumul popular românesc ca fiind o toaletă adecvată pentru a fi purtată la serbări sau ocazii festive.

Moda a fost promovată de reginele României – Elisabeta și Maria – și de alte personalități precum poeta Smaranda Gheorghiu sau aviatoarea Smaranda Brăescu.

Aceasta din urmă considera că nu există „costum de gală” mai potrivit decât costumul popular4.

Ceea ce pare incredibil, este că această creație pe care o putem numi fără rezerve haute couture putea fi posibilă în lumea satului într-un climat socio-economic vitreg, fără deschidere și perspective, într-o perioadă contemporană cu răscoala de la 1907.

Că preocuparea pentru frumos era atât de importantă încât nu se considera ridicolă dedicarea atâtor zile de trudă și migală pentru realizarea unei cămăși.

Că realizarea unui obiect frumos nu însemna numai iscusința de a reproduce câteva modele consacrate, dar și obiceiul înrădăcinat de a face un efort pentru a crea ceva deosebit.Și când se măritau fetele din Benești purtau ie. Și când se măritau fetele din Benești purtau ie. De Fedeleș5, în sâmbăta nunții. Însă atunci tradiția era ca motivele care împodobeau cămașa să fie cusute cu ață neagră.

 

In dreapta jos : Torina in tinerete

In dreapta jos : Torina in tinerete

 

Tanti Torina are acum 74 de ani. Ne arată o poză frumoasă făcută la 17 ani, în care era îmbrăcată în ia de marchizet pe care o are tot de la bunica. Fotografia fusese făcută cu ocazia unui spectacol. Dansa pe scenă în patru perechi, împreună cu frații săi și alte fete.

„Nu mai purtam costum la sărbători. Numai la dansuri, la spectacole… Generația mea se mai civilizase un pic”, ne spune tanti Torina.

Astăzi lucrurile s-au schimbat, în direcția unui clar progres economic, social și informațional. În consecință firească, și modul de a se îmbrăca al țăranilor s-a schimbat. Domnii de la oraș, mai cu seamă cei de la periferie, au adus în prăvăliile satului articole practice și ieftine de îmbrăcăminte.

toraina

Tanti Torina la Conacul Otetelisanu in 2014

Nu mai este nici productiv și nici cuminte să consumi timp prețios pentru crearea unor piese unicat pe care să le porți când și când la vreo ocazie.

În peisajul vestimentar de sărbătoare al satului predomină istovitor pentru ochi lucirea bluzei de polyester. Ea, în multe cazuri, conviețuiește antagonic în case cu ii păstrate de 70 – 80 – 100 de ani.

Proprietarii lor moderni le recunosc frumusețea și importanța iilor, dar pe de altă parte le tratează de multe ori ca pe ceva fără întrebuințare care încurcă locul.

Ce se va întâmpla peste ani cu bluza de polyester purtată acum? Să avem puțintică răbdare și vom afla dacă etnograful secolului 22 o va găsi păstrată de nepoții purtătoarei împreună cu povestea ei.

Un singur lucru îl știm deja: va fi în stare intactă, un restaurator nu va avea de furcă cu ea. Plastic is fantastic!

Note:

1 Govia (înseamnă și fecioară, fată) era o horă ce se ținea în a doua zi de Paște în fiecare an. La origini, era un obicei de evocare, printr-un ritual sărbătoresc, a tinerilor care au murit în anul premergător.

2 O croșetă scobită la ambele capete, pe care se deapănă ața și care servește la împletirea plaselor, la înnodarea ochiurilor etc. (bg. iglica)

3 Dantelă (pol. horbot)

4 Notă de la Expoziția MNIR, „Evoluția costumului, reflectare a vieții cotidiene dintre secolele XVI-XIX”

5 Ospăț oferit de socri sau de mire în ajunul nunții

 

 

 

 

Author: Claudia Zidaru

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment