Creativitate populară românească: fețe de masă, costume oltenești

Text: Ana Lavinia Popa
Foto: Alexandra Jitariuc

Material realizat în timpul programului rezidenţial de etnografie şi muzică balcanică de la Conacul Otetelişanu (31 iulie-4 august)

A început să coase pe la vârsta de 16 ani. Tehnica a învăţat-o de la nişte doamne, supraveghetoarele internatului unde a stat în liceu. De atunci, a lucrat pe cont propriu, din pasiune: “Şi asta pentru mine e o pasiune. Îmi pare rău că îmbătrânesc şi nu mai am vederea bună, da’ aş lucra zi şi noapte. Pentru mine asta e… e ceva care mă relaxează, care mă recrează. E un hobby”, îmi mărturisește doamna Valeria.

Tehnica se numeşte “cusătură în punct artistic”, o tehnică de cusut de mână pentru lenjeria de pat (perne, cearceafuri etc.) sau pentru feţele de masă. Materialul pe care se coase poartă denumirea de “olandină” (un tip de bumbac de diferite culori: alb, galben, bleu, vernil). Materialele şi le cumpără de la magazinul de metraj din oraşul Drăgăşani.

IMG_8396

Culorile aţelor utilizate sunt garantate (nu se decolorează la spălat). Cusătura este realizată după nişte modele, desenate mai întâi pe hârtie cu un creion, după care imprimate cu indigo pe material. Doamna Valeria îmi explică: “Aşez pânza pe o masă întinsă, peste pânză aşez un indigo şi peste indigo modelul pe care vreau să-l cos, să-l lucrez.”

Cusătura se realizează după forma astfel obţinută. Pe faţa de masă, ea imprimă modelele pe colţuri şi la jumătatea intervalului dintre acestea. După ce imprimă modelul, îşi alege culorile care să corespundă formelor pe care le-a imprimat; de exemplu, florile sunt cusute în culorile specifice fiecăreia: “Ţin seama de specificul fiecărei flori”, explică ea.

Doamna Valeria se inspiră din natură în crearea modelelor pentru cusut: “Am lucrat viţă de vie, am lucrat flori de câmp, flori de grădină, am lucrat şi păsări (struţi, berze), am lucrat fluturi, libelule… deci tot ce poate fi în natură. Pentru copii, de exemplu, am făcut perniţe cu berze în apă, cu o salcie pletoasă, cu peşte, nori deasupra, libelule, deci să corespundă cu realitatea şi să fie şi ceva plăcut ochiului, bineînţeles. Am mai lucrat poieniţă de flori multicolore cu fluturaşi deasupra. (…) În toate, ţin cont de realitate, culorile pe care le folosesc trebuie să corespundă cu realitatea.”

Ţesăturile astfel lucrate le foloseşte în casă sau le face cadou. Doamna Valeria povesteşte că prima lenjerie de pat realizată de ea, cu o vechime de aproape 50 ani, i-a dăruit-o fiicei sale, care o foloseşte şi în ziua de astăzi.

Am întrebat-o dacă a avut înclinaţie către desen sau pictură, având în vedere că realizarea modelelor implică mai întâi desenarea lor. A spus că nu a fost talentată la desen de mică, acest talent şi l-a descoperit de când a început să lucreze cusături în punct artistic: “Acum desenez. Mă mir eu, mă minunez că pot să desenez aşa frumos, când eu nu desenam aproape deloc bine.” Ea crede că a moştenit înclinaţia artistică a mamei sale, care era foarte pricepută la desen.

Doamna Valeria mi-a explicat cum ajunge să creeze un model: “M-am inspirat din natură, am văzut florile în grădină, am văzut florile pe câmp, am văzut păsările-n zbor şi mi-au plăcut. Am văzut o floare frumoasă, de exemplu, pe o vază, pe o cană şi eu am luat ce mi-a plăcut, nu tot modelul, ce mi-a plăcut mie aşa, am început să desenez, am mai adăugat ceva, am mai scos ce nu mi-a plăcut şi aşa mi-am creat modelele mele.”

Ea ţine foarte mult la lucrurile pe care le realizează prin cusătura în punct artistic. În consecinţă, are o grijă deosebită de ele, le întreţine şi le curăţă. Alege spălarea manuală, pentru că poate “să insiste” asupra petelor şi să le îndepărteze, în comparaţie cu maşina de spălat care nu curăţă petele mai rezistente: “Ţin foarte mult la ele şi mă supăr când se pătează câte una, dar o înlocuiesc.”

Cu această ocazie, mi-a povestit şi despre mama sa, care, pe lângă desen, mai lucra „în cruciuliţe”: “Mama lucra în cruciuliţe, în muşte, cum se zice aici la noi. Lucra carpete, lucra prosoape, feţe de masă (…) Dar lucrătura asta a mea am învăţat-o eu pe mămica.”

Lucrătura în cruciuliţe se făcea pentru “cămăşile” de costum naţional. Aşa am ajuns să discutăm despre costumul tradiţional oltenesc. Costumul oltenesc este o îmbrăcăminte minuţios pregătită, lucrată, în cea mai mare parte, manual. Doamna Valeria mi-a povestit în detaliu cum se realizează fiecare piesă componentă a unui astfel de costum.

IMG_8531

Femeile din zona Drăgăşani se ocupau în timpul iernii cu lucruri de mână, povestește ea. Ele ţeseau în casă pânză din bumbac, la războiele făcute de bărbaţii lor. Pânza o croiau şi lucrau din ea cămăşi şi, după ce ţeseau, coseau modele pe îmbrăcăminte.

Ele îmbrăcau toţi membrii familiei. Pentru bărbaţii lor croiau “izmene” (pantalonii din costumul tradiţional bărbătesc) care aveau acelaşi model cu cel de pe cămăşi. Modelele folosite erau în majoritatea cazurilor flori sau reprezentau diferite elemente din natură. Alte motive erau romburile sau pătratele. Costumele bărbătești erau cusute cu modele mai simple, cu “flori mai mici”, spre deosebire de cele femeiești.

În schimb, costumele femeieşti cuprindeau o cămaşă (ie) din pânză, cusută cu “rânduri de flori” la mâneci şi în dreptul pieptului, “poalele” (fustele) care puteau fi separate de cămăşi sau reprezentau pur şi simplu partea de jos a cămăşii, în cazul în care aceasta era făcută mai lungă (de exemplu eu am purtat un costum care cuprindea o cămaşă lungă până la genunchi), “zăvelci” (sau “şoarţe”), de obicei de culoare neagră, purtate în faţă şi în spate, batic (sau “tulpan”) şi opinici din piele de porc, lucrate de bărbați. La mijloc, femeile se legau cu “bete”, un brâu țesut la război, din lână sau bumbac, mai rar din mătase.

O cămaşă era cusută în partea de sus a mânecii, “în vecinătatea umerilor” cu “rânduri de flori” numite “altiţă”. Sub altiţă, care putea fi cusută în diverse culori, mai era cusut un rând de flori cu mătase albă, galbenă sau de altă culoare. Poalele erau şi ele cusute cu rânduri de flori, în partea de jos, “sub genunchi”. Peste poale se îmbrăcau zăvelcile, făcute dintr-un material de obicei negru, numit postav, împodobit cu flori cusute într-o singură culoare, fie mătase neagră, fie galbenă sau mov.

“Mai acum o sută de ani” erau cusute în fir de aur, care nu se mai foloseşte, a precizat doamna Valeria. Diferenţa între zăvelci se făcea prin adăugarea unor ciucuraşi negri, făcuți manual, la cea purtată în partea din faţă. Postavul utilizat pentru zăvelci era țesut în casă la război sau cumpărat. În unele zone ale țării se putea țese și manual. Cămășile și zăvelcile erau decorate de asemenea cu “fluturași” (un fel de paiete) sau mărgeluțe. Mărgeluțele mai puteau fi aplicate pe “tulpan”.

IMG_8529

Pe cap, femeile purtau “fișon” (sau “maramă”, adică un fel de eșarfă, foarte mare, legată ca un turban) din borangic, țesut în casă. Acum “o sută și ceva de ani”, bătrânele îi spuneau “cârpă de înfășurat capul”, mi-a mai spus ea. Se mai purta și tulpan. “Tulpan” este denumirea baticului, realizat manual din pânză de casă și decorat cu flori și frunze într-o singură culoare, de obicei din fir de mătase albă sau galbenă. Pentru sărbători, femeile își făceau tulpan dintr-un material subțire, foarte fin, numit “marchizet”. Bărbații purtau pălării, iarna își puneau căciulă de miel, dar uneori aveau capul descoperit.

“Femeile se întreceau în lucratul cămășilor, erau la-ntrecere cu modelele”, mi-a povestit doamna Valeria. Iarna, ele își pregăteau cămășile pentru sărbătoarea Paștelui. În fiecare dintre cele trei zile de Paști, ele purtau câte o cămașă diferită: “Își făceau cea mai frumoasă cămașă pentru prima zi de Paști, un model mai simplu pentru a doua zi și o cămașă pentru purtat în fiecare zi pentru a treia zi de Paști.”

Modelul era secret, fetele nu-și mărturiseau una alteia ce model vor alege să lucreze, acesta era dezvăluit în ziua sărbătorii de Paști, când ieșeau la horă.

“Fetele ieșeau la horă cu cele mai frumoase cămăși. Peste săptămână (…), la muncă, purtau cu totul altceva. Și era un model mai simplu, pe pânză mai groasă. Ce era mai fin și în culori frumoase și avea un model mai complicat, se purta la sărbători.”

Cam până în anii ’50 au purtat femeile ie în viața de zi cu zi, mi-a explicat doamna Valeria, apoi din ce în ce mai rar, doar la ocazii, iar acum aproape deloc. Costumele pe care le are doamna Valeria, din care ne-a dat și nouă să îmbrăcăm, aparțin surorii mamei soacre, care acum ar avea “o sută și ceva de ani”, îmi spune ea, deci sunt foarte vechi.

Costumul popular complet nu se mai poartă de foarte multă vreme, femeile au mai îmbrăcat o perioadă doar cămăși tradiționale, iar în copilărie, doamna Valeria a fost martora acestui obicei, văzând-o pe mama sa îmbrăcând ie atât în viața de zi cu zi, cât și de sărbători: “Am văzut-o în cămăși cusute peste săptămână. Și când mergeam la o nuntă sau la o serbare de-a noastră, ne îmbrăcam în cămașă de național.”

Am rămas plăcut surprinsă de informația bogată și detaliată pe care mi-a oferit-o doamna Valeria, cât și de creativitatea dumneaei, pe care mă bucur că am ocazia să o împărtășesc mai departe în acest articol. Discuția mi-a trezit interesul pentru arta populară, despre care cred că mai am informații interesante de aflat, deoarece costumul național reprezintă doar unul dintre produsele măiestriei artistice a oamenilor din popor.

Dicționar de cuvinte inedite auzite în sat:

cergă – țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat (sursa DEX)
putinei – un tip de putină în care se bate smântâna sau laptele ca să se obțină unt

menghină – dispozitiv de prindere a unor piese care urmează să fie prelucrate, alcătuit din două fălci și dintr-un șurub cu manivelă, cu ajutorul căruia se efectuează apropierea și depărtarea fălcilor (sursa DEX)

mosor – piesă cilindrică din lemn, metal sau material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară fire textile sau metalice (sursa DEX)

govie – 1. mireasă; 2. petrecere câmpenească populară de origine pastorală organizată de obicei cu prilejul unei sărbători (sursa DEX)

velință – cergă

horbotă – dantelă

olandină – țesătură din bumbac amestecat cu celofibră, care imită olanda și din care se confecționează lenjerie de pat, de corp, etc. (sursa DEX)

poală – fustă

zăvelcă – fiecare dintre cele două fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poartă una în față și alta în spate, ca fustă (sursa DEX)

șoarță – zăvelcă

tulpan – batic

bete – brâu cu care se leagă la mijloc cămașa unui costum popular

altiță – porțiune ornamentală prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor (sursa DEX)

fluturaș – paietă

fișon – maramă

marchizet – țesătură de bumbac, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele etc. (sursa DEX)

tăblie – 1. placă cu inscripții; tablă; 2. panou (din lemn, metal, plastic) fixat ca element decorativ pe mobilă sau pe tâmplăria deinterior (sursa DEX)

suman – 1. haină țărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); 2. țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (sursa DEX)

baniță – veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; vas special (făcut din doage) care are această capacitate (sursa DEX)

șocâte m. (ung.?). Olt. Guzgan, șoarece (sursa DEX)

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment