Casele părăsite din Contea

Text: Lavinia Toma
Fotografii: Diana Damalan

Luând-o la pas pe drumul principal, ce trece prin Benești și mai apoi prin Lăcusteni, o să ajungi, la un moment dat, la o potecă ce cotește brusc la stânga. Niciun indicator nu anunță că pe-acolo se intră în satul Contea, județul Vâlcea.

Drumu-i abrupt și prăfuit, mărginit la tot pasul de tufe de mușețel și corcoduși plini ochi. Din când în când, câte-un cârd gălăgios de gâște traversează drumul, nonșalant.

page1

Odată ajuns în inima satului, pe cele câteva ulițe o să începi a observa, de-o parte și de alta, ascunse pe după gardurile șubrede care mai-mai că stau să se dărâme, niște clădiri modeste, cu geamuri sparte, cu zugrăveala căzută de pe pereți și cu acoperișurile aproape demolate.

Astea-s casele abandonate din satul Contea. Sunt case cu poveste care, odinioară, au adăpostit familii și au păstrat în ele vise, destine și povești. Sunt case care, cândva, au avut viață. Acum, din ele n-au mai rămas decât ruinele. Și-s multe astfel de case aici.

Jumătate, poate chiar mai multe, sunt case părăsite, lăsate în paragină, distruse de ploi, de ninsori și de timp. Cei câțiva săteni, dacă-i întrebi, îți vor zice, toți, același lucru. Foștii proprietari, oameni bătrâni de care lumea a uitat cu totul, s-au dus.

În urma lor au rămas vechile cămine de care n-a avut cine să se îngrijească, nici primarul satului, nici vreo rudă îndepărtată. Nimeni.

*

Tencuiala pică de pe pereții din piatră, scările ce duc la etaj sunt șubrezite și scârțâie sub fiecare pas. Pe geamul crăpat se resimte un aer închis și sufocant, care, combinat cu zăpușeala de afară, devine greu, înăbușitor.

Prin deschizătura ușii se văd câteva piese de mobilier vechi, cu sertarele deschise și pline de pânze de păianjen. Pe o noptieră îmbâcsită de ani, stă aruncată o carte de rugăciuni pentru copii, cu coperțile prăfuite și rupte.

De tavanul scorojit atârnă grea o lustră fără bec. O altă ușă, mai la dreapta, e scoasă din balamale și-i rezemată de un perete pe care-s lipite, neglijent, câteva fotografii. Pe jos, lângă un morman de haine adunate laolaltă, mai sunt niște cutii cu diverse obiecte, sticle goale și alte ambalaje. Duhnește a vechi și a boală.

Oricine a locuit aici, nu s-a așteptat să plece atât de curând, probabil. Nu s-a pregătit.

La nici treizeci de metri mai încolo, pe uliță-n deal, o altă casă cu gardul aproape căzut la pământ. Pe poarta întredeschisă se văd buruieni și tufe de urzici înalte de-un metru.

Un câine rătăcit, sărind de după un maldăr de scânduri, latră zgomotos, nefiind obișnuit să fie deranjat de cineva în miezul zilei. Geamurile sunt închise și înnegrite, iar pe ușa de lemn putrezit e agățat un lacăt ruginit.

page2

Fațada casei a avut, cândva, o frumusețe pitorească, pe pereții dărăpănați nemairămânând acum decât urme a ce a fost odată. Semne diverse, culori vii, motive florale atent pictate, toate nu-s acum decât niște amintiri, niște ruine.

Vis-a-vis, ascunsă după crengile bogate ale unui dud, o altă colibă gata-gata să se dărâme. O parte din ea este, deja, aproape prăbușită la pământ. Șindrilele de pe acoperiș sunt roase de atâtea ploi și se surpă încet. În curând, n-o să mai rămână nimic din casa asta. Nici măcar amintirea că aici a locuit, pe vremuri, cineva.

Și așa-i prin tot satul. O parte dintre familiile care încă mai locuiesc în Contea și-au modernizat, între timp, căminele. Au mai rămas, însă, câteva, nu multe, care se-ngălbenesc sub povara greutăților și-a timpului, odată cu proprietarii lor.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

1 Comment

  1. “I love sleep. My life has the tendency to fall apart when I’m awake.”
    Ernest Hemingway

    Aren’t we all ?

    Post a Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>