Bogdan Vlăduţă, o forţă a trecutului, la Fabrica de Pensule

Până pe 24 aprilie vă mai puteţi întâlni cu lucrările artistului Bogdan Vlăduţă la Fabrica de Pensule, Galeria Baril (Strada Henri Barbusse 59-61, Cluj-Napoca).

black

Bogdan Vlăduţă, “Black”, ulei pe pânză, 377/198/230 cm, Courtesy Galeria Baril

Expoziţia aduce, în faţa publicului, picturile lui Bogdan Vlăduţă, artist pe care clujenii l-au mai putut vedea în 2008 la Muzeul de Artă, cu expoziţia Moarte Romei. Evenimentul este unul binevenit, mai ales în contextul în care se simte nevoia apariţiilor bucureştene în peisajul clujean şi viceversa.

beuys

Bogdan Vlăduţă – “Beuys”, ulei pe carton pânzat, 30/20 cm. Courtesy Galeria Baril

Pe Bogdan Vlăduţă îl ştiu de când eram bursieră Pârvan la Roma şi am ţinut toată vara albumul lui pe noptieră.

Era un compendiu tulburător de fotografii alb-negru cu o Roma uitată, un oraş al oamenilor care nu mai sunt si a pinilor imenşi, o Roma mai veche şi mai profundă decât cea imperială care ne farmecă pe toţi, cimitirele Ostiei şi reproduceri după lucrările pe care Vlăduţă le-a făcut când era şi el Pârvan, cu mult timp înaintea mea.

La Cluj l-am regăsit exact aşa cum mi-l aduceam aminte, fidel discursului despre tradiţie al lui Pasolini şi propriei sale istorii personale, un autor capabil să identifice, în forma sa actuală de a fi, coordonatele trecute care l-au adus aici.

Picturile prezente în expoziţie, nouă la număr, înfăţişează atât spaţii în care artistul a locuit: spaţiul propriu-zis (cartierul bucureştean cu semnalmentele sale post-comuniste) şi spaţii psihice, în formele de expresie ale trecutului istoric (lucrarea The Old Room – având ca sursă de inspiraţie La Ricotta lui Pasolini), cât şi portrete ale unor artişti (Beuys, Van Gogh) care, de-a lungul timpului, au influenţat formarea profesională şi sufletească a artistului.

pasolini

Foto “Pasolini”, ulei pe pânză, 25/20 cm, Courtesy Galeria Baril

Realizate în ulei, într-o gamă restrânsă de culori, aproape monocrome, dar veridice în esenţialitatea lor sau ca şi cum ar fi pictate pe piatră de primii oameni ai lumii, aceste picturi reprezintă, în conştiinţa autorului, repere interioare pe a căror structură s-a clădit.

Dacă întrebări ca: de unde venim? Ce înseamnă întâlnirea cu celălalt sau cu propria noastră memorie? Încă ne mai frământă, atunci expoziţia lui Bogdan Vlăduţă de la Galeria Baril ne mai poate oferi câteva lămuriri până pe data de 24 aprilie 2015, în fiecare zi, în intervalul oral 16:00-20:00.

Articol scris de Iulia Morcov

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment