A treia ediţie Jazz in Church Festival

poster-jic-bucCea de-a treia ediție JAZZ IN CHURCH are loc în perioada 16-19 aprilie în Biserica Luterană din București, anul acesta festivalul se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Excelenței Sale Domnul Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției în România.

Lista artiștilor care vor urca pe scena Bisericii Luterane în această primăvară este una de excepție, printre artiști numărându-se unii dintre cei mai consacrați muzicieni ai zilelor noastre: Nils Petter Molvaer (Norvegia) – exponent de rang zero al teribilei școli norvegiene de jazz și muzică improvizată, cu un program proiectat special pentru recitalul de trompetă și computer din Biserica Luterană,  Aki Takase (Japonia) alături de Alexander von Sclippenbach (Germania) care vor aduce împreună un proiect în premieră pentru România – Solo- Duo-4 Hands – solo piano la patru mâini,  extraordinarul clarinetist francez Louis Sclavis (Franța) care se reinventează continuu în noi formule muzicale ne va bucura cu prezența sa.  Autor de muzică de film, dar și erou al unui documentar despre cariera sa, compozitor atent cu restituirea și tălmăcirea marilor maeștri ai teatrului de operă, Gianluigi Trovesi (Italia) este una dintre cele mai reprezentative personalități ale scenei italiene și nu numai, fiind unul dintre pilonii consolidării Jazz-ului European ce ne va încânta în aprilie la JAZZ IN CHURCH Festival.

Anul acesta JAZZ IN CHURCH depășește granițele Bucureștiului și ajunge până în Biserica Unitariana din Sfântu Gheorghe in parteneriat cu Asociaţia Culturală şi de Tineret MUKKK cu două concerte excelente, marca JAZZ.RO, respectiv Erik Truffaz  alături de Benoit Corboz și Nils Petter Molvaer.

 Program București, Biserica Luterană:

 Joi 16 aprilie

Urlich Dreschler (clarinet bas)/Cristoph Cech (pian) – Austria

Rainer Brüninghaus (pian) – Germania

 Vineri 17 aprilie

 Nils Petter Molvaer (trompetă, electronice) – Norvegia

 Eivind Aarset (chitară)/Michele Rabbia (percuție) – Norvegia/Italia

 Sâmbătă 18 aprilie

 Louis Sclavis (clarinet bas)/Benjamin Moussay (pian) – Franța

 Erik Truffaz (trompetă)/Benoit Corboz (pian)-Franța/Elveția

 Duminică 19 aprilie

 Iordache (saxofon)/Ghassan Bouz (percuție) România/Liban

 Aki Takase (pian)/Alexander von Schlippenbach (pian) – Japonia/Germania

 Gianluigi Trovesi (clarinet)/Gianni Coscia (acordeon) -Italia

 Program Sfântu Gheorghe, Biserica Unitariană:

 Joi 16 aprilie

 Mihai Balabas (chitară, electronice)/Alexandru Arcuș (saxofon) – România/ Moldova

 Nils Petter Molvaer (trompetă, electronice)- Norvegia

 Duminică 19 aprilie

 Louis Sclavis (clarinet bas)/Benjamin Moussay (pian) – Franța

 Erik Truffaz (trompetă)/Benoit Corboz (pian) – Franța/Elveția

Biletele și abonamentele sunt disponibile online și în rețelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo și în librăriile Humanitas și Cărturești.

Prețul unui bilet este de 80 RON pe seară sau 250 RON abonament pentru cele 4 seri pentru concertele din București iar pentru Sfântu Gheorghe este de 45 RON pentru 16

aprilie și 55 RON pentru 19 aprilie. Locurile se ocupă în ordinea venirii, excepție fac deținătorii de abonamente care au locuri prestabilite pe întreaga desfășurare a festivalului.

Author: Adelina Turcu

Share This Post On
468 ad

Submit a Comment